Part 13

(53) Eu nu mă dezvinovăţesc, căci sufletul este cel care aţâţă spre rău, însă Domnul meu va avea milă de mine. Domnul meu este Iertătorul, Milostivul.”

(54) Regele spuse: “Aduceţi-mi-l pe Iosif! Vreau să-l iau pe lângă mine.” După ce Iosif i-a vorbit, regele îi spuse: “De astăzi, vei fi lângă noi, învestit cu putere şi încredere.”

(55) Iosif spuse: “Încredinţează-mi hambarele ţării şi le voi fi păzitor priceput.”

(56) Noi i-am dat un loc lui Iosif în această ţară. El poate locui unde voieşte. Noi dăm milostivenia Noastră cui voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata făpturilor de bine.

(57) Răsplata în Viaţa de Apoi este însă şi mai bună pentru cei care cred şi se tem.

(58) Şi iată că veniră şi fraţii lui Iosif, intrară la el şi el îi recunoscu, însă ei nu-l recunoscură.

(59) El spuse după ce le dădu cele de trebuinţă: “Aduceţi-mi-l pe un frate de-al vostru de la tatăl vostru. Nu vedeţi că eu umplu măsura şi sunt cea mai bună gazdă?

(60) Dacă nu mi-l aduceţi, nu veţi mai avea porţie la mine, şi nici măcar să nu vă mai apropiaţi.”

(61) Ei spuseră: “Vom merge să-l cerem tatălui său, da, o vom face!”

(62) Iosif spuse slujitorilor săi: “Puneţi-le mărfurile la loc în saci. Poate le vor recunoaşte atunci când vor fi din nou în sânul familiei lor şi poate se vor întoarce aici.”

(63) Întorşi la tatăl lor, ei spuseră: “O, tată al nostru! Încărcătura ne-a fost oprită! Trimite-l pe fratele nostru cu noi, vom lua provizii şi vom veghea asupra lui.”

(64) El spuse: “Să vi-l încredinţez aşa cum am făcut odinioară cu fratele său? Dumnezeu este prea bunul Păzitor. El este prea milosul Miloşilor!”

(65) Ei aflară, deschizând sacii, marfa care le fusese dată înapoi. Ei spuseră: “O, tată al nostru! Ce-am putea dori mai mult? Iată mărfurile ne-au fost date înapoi. Vom face rost de provizii familiei noastre, şi-l vom păzi pe fratele nostru. Şi vom împovăra mai mult o cămilă, însă aceasta este o povară uşoară!”

(66) El spuse: “Nu-l voi trimite cu voi până ce nu vă veţi lega în faţa lui Dumnezeu că mi-l veţi aduce înapoi, numai să nu fiţi loviţi de vreo nenorocire.” Tatăl lor le spuse după ce ei făcuseră acest legământ: “Dumnezeu este Chezaş al spuselor noastre.”

(67) El mai spuse apoi: “Fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi felurite. Eu nu vă sunt de nici un folos în faţa lui Dumnezeu. A lui Dumnezeu este judecata. Lui mă încredinţez, căci Lui se încredinţează cei care se încredinţează!”

(68) Atunci când intrară, aşa cum le poruncise tatăl lor, nu le-ar fi fost de folos cu nimic la Dumnezeu, dacă acest lucru n-ar fi fost hotărât, în sufletul lui Iacob, de către Dumnezeu. Iacob stăpânea ştiinţa pe care Noi i-o dădusem, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.

(69) Când intrară la Iosif, acesta îl luă pe fratele său de o parte şi-i spuse: “Eu sunt fratele tău. Nu te mâhni de ceea ce mi-au făcut!”

(70) După ce le-a dat merindele, el puse cupa sa în sacul fratelui său, apoi cineva le strigă tare: “ Voi, din caravană, sunteţi nişte hoţi!”

(71) Aceştia spuseră, întorcându-se: “Ce căutaţi?”

(72) Ei spuseră: “Căutăm cupa regelui. Cel care o va duce înapoi va primi drept răsplată, încărcătura unei cămile. Eu mă pun chezaş pentru aceasta!”

(73) Ei spuseră: “Pe Dumnezeu! Noi ştim că nu am venit aici ca să semănăm stricăciunea pe acest pământ şi că nu suntem hoţi.”

(74) Ei spuseră: “Care va fi răsplata sa, de minţiţi?”

(75) Fraţii lui Iosif spuseră: “Răsplata sa? Cel în al cărui sac se va afla cupa va fi el însuşi răsplată. Aşa îi răsplătim pe nedrepţi.”

(76) Iosif prinse a cerceta ceilalţi saci înaintea sacului fratelui său, apoi scoase cupa din sacul fratelui său. Noi i-am dezvăluit acest vicleşug lui Iosif, căci altfel nu l-ar fi putut lua pe fratele său, după legea regelui, ci doar cu voia lui Dumnezeu. Noi punem pe trepte înalte pe cine voim. Deasupra tuturor celor care stăpânesc o ştiinţă, El este Ştiutorul.

(77) Mulţi spuseră: “Dacă el a furat, şi alt frate de-al lui a furat mai înainte.” Iosif tăinui în sufletul său şi nu le dădu nimic în vileag. El spuse: “Voi staţi destul de rău! Dumnezeu ştie ce-o să spuneţi!”

(78) Ei spuseră: “O, puternice! El are un tată tare bătrân, aşadar, ia pe unul dintre doi în locul lui, căci noi te vedem a fi dintre făptuitorii de bine.”

(79) El spuse: “Să mă ferească Dumnezeu să iau pe un altul în locul celui la care am aflat bunul nostru, căci, atunci, am fi nedrepţi!”

(80) Şi când n-au mai avut nici o nădejde de la el, prinseră să se sfătuiască. Cel mai mare dintre ei spuse: “Nu ştiţi că tatăl vostru a luat de la voi o juruinţă înaintea lui Dumnezeu, şi că odinioară noi ne-am purtat urât cu Iosif? Eu nu voi părăsi acest ţinut, până ce tatăl meu nu-mi va da îngăduinţa ori Dumnezeu nu mă va judeca, căci El este prea-bunul Judecător.

(81) Întoarceţi-vă la tatăl vostru şi spuneţi-i: “O, tată al nostru! Fiul tău a furat, iar noi nu mărturisim decât ceea ce ştim şi nu suntem păstrătorii celor nevăzute.

(82) Întreabă-i pe locuitorii cetăţii în care am fost şi caravana cu care am venit. Noi spunem adevărul.”

(83) Iacob spuse: “Nu!... Numai voi înşivă aţi închipuit o atare faptă... Răbdare cuviincioasă! Dumnezeu, poate, mi-i va da înapoi pe toţi! El este Ştiutorul, Înţeleptul!”

(84) El spuse, întorcându-le spatele: “O, ce rău îmi pare după Iosif!” Ochii săi se albiră de mâhnire: era copleşit.

(85) Ei spuseră: “Pe Dumnezeu! Nu vei înceta să te gândeşti la Iosif până ce nu vei ajunge la capătul puterilor ori până nu vei pieri.”

(86) El spuse: “Eu numai la Dumnezeu mă plâng de nenorocirea şi mâhnirea mea. Pe Dumnezeu, eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi.

(87) O, fiii mei! Plecaţi şi daţi-le de urmă lui Iosif şi fratelui său! Nu deznădăjduiţi de la Duhul lui Dumnezeu! Nu deznădăjduiesc de la Duhul lui Dumnezeu decât tăgăduitorii.”

(88) Ei spuseră când intrară la Iosif: “O, puternice!” Nenorocirea ne-a lovit pe noi şi casa noastră. Noi aducem o marfă sărăcăcioasă. Umple-ne măsura şi fă-ţi pomană cu noi. Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care dau de pomană”

(89) El spuse:”Ştiţi ce i-aţi făcut lui Iosif şi fratelui său în neştiinţa voastră?”

(90) Ei spuseră: “Nu cumva tu eşti Iosif?” El răspunse: “Eu sunt Iosif şi acesta este fratele meu. Domnul ne-a dăruit din harul Său. Cel care se teme şi rabdă să ştie că Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata făptuitorilor de bine.”

(91) Ei spuseră: “Pe Dumnezeu! Dumnezeu te-a ales înaintea noastră. Noi suntem greşiţi.”

(92) El spuse: “Nici o dojenire nu vă va fi făcută astăzi. Dumnezeu să vă ierte vouă! El este prea Milosul miloşilor.

(93) Luaţi această cămaşă şi puneţi-o pe faţa tatălui meu şi el îşi va recăpăta vederea, apoi aduceţi-mi-i pe toţi ai voştri.”

(94) Pe când caravana era pe drumul de întoarcere, tatăl lor spuse: “Simt mirosul lui Iosif. Să nu-mi spuneţi că aiurez!”

(95) Ei spuseră: “Pe Dumnezeu! Iată-te în vechea ta rătăcire!”

(96) Când sosi vestitorul, puse cămaşa lui Iosif pe faţa lui Iacob, şi, atunci, îşi recăpătă vederea. El spuse: “Nu v-am spus că eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi?”

(97) Ei spuseră: “O, tată al nostru! Cere pentru noi iertarea păcatelor noastre, căci noi am fost greşiţi.”

(98) El spuse: “Pentru voi am să cer iertare Domnului meu. El este Iertătorul, Milostivul.”

(99) Când intrară la Iosif, acesta îşi îmbrăţişă părinţii spunând: “Intraţi în tihnă în Egipt, de vrea Dumnezeu.”

(100) El îi înălţă pe părinţii săi pe tron, iar ei se prosternară dinaintea lui. El spuse: “Tată! Aceasta este tâlcuirea vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a împlinit-o, căci El mi-a făcut numai bine. M-a scos din temniţă şi v-a adus pe voi din pustie după ce diavolul băgase zâzanie între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu cine voieşte. El este Ştiutorul, Înţeleptul!

(101) Domnul meu! Tu mi-ai dat o asemenea putere şi tu m-ai învăţat să tâlcuiesc spusele. Creator al cerurilor şi al pământului, tu eşti Stăpânul meu în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ia-mă la tine ca supus şi pune-mă între cei drepţi.”

(102) Aceasta este dintre istoriile privitoarele la Taină pe care ţi-o dezvăluim. Tu nu ai fost lângă ei, când se învoiră la treabă, urzind vicleşuguri.

(103) Cei mai mulţi dintre oameni nu sunt credincioşi, chiar dacă tu ţii să fie.

(104) Tu lor nu le ceri răsplată, căci aceasta nu este decât o amintire pentru lumi.

(105) Câte semne nu sunt în ceruri şi pe pământ, însă ei trec pe lângă ele nepăsători!

(106) Cei mai mulţi nu cred în Dumnezeu decât alăturându-I pe alţii.

(107) Sunt siguri că nu va veni asupra lor, învăluitoare, osânda lui Dumnezeu? Ori că Ceasul nu le va veni deodată de unde nici nu se aşteaptă?

(108) Spune: “Aceasta este calea mea. Eu îl chem pe Dumnezeu cu întreaga ştiinţă, eu şi cei care mă urmează. Mărire lui Dumnezeu! Eu nu sunt dintre închinătorii la idoli.”

(109) Noi nu am trimis înaintea ta decât bărbaţi ce locuiau în cetăţi şi cărora le-am dezvăluit. Ei nu au umblat pe pământ şi nu au văzut cum a fost sfârşitul celor dinaintea lor? Lăcaşul de Apoi este mai bun pentru cei care se tem. Nu pricep ei, oare?

(110) Când trimişii au fost deznădăjduiţi închipuindu-şi că au fost minţiţi, le-a venit ajutorul Nostru. Noi mântuim pe cine voim, însă urgia Noastră nu se abate de la poporul nelegiuit.

(111) În istoriile lor este învăţătură pentru cei dăruiţi cu minte. Aceasta nu este o poveste născocită, ci este o întărire a ceea ce era înainte de ea, o lămurire a fiecărui lucru, călăuzire şi milostivenie pentru un popor care crede.

Ar-Ra'd

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam. Mim. Ra. Acestea sunt versetele Cărţii. Ceea ce ţi-a fost pogorât de la Domnul tău este Adevărul, însă cei mai mulţi oameni nu cred.

(2) Dumnezeu a ridicat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi. Apoi s-a aşezat pe Tron. El a supus soarele şi luna — fiecare alergând către un anumit soroc. El cârmuieşte totul şi lămureşte semnele. Poate vă veţi convinge de întâlnirea cu Domnul vostru!

(3) El este Cel ce a întins pământul. El a făcut munţii şi râurile pe el. El a făcut roade de tot felul în pereche. El învăluie ziua cu noaptea. Întru aceasta sunt semne pentru un popor care cugetă.

(4) Pe pământ sunt ogoare vecine unele cu altele, podgorii de vie, grâne şi curmali — mai mulţi pe o buturugă ori numai unul — toate udate sunt cu aceeaşi apă, însă Noi le alegem pe unele înaintea altora pentru mâncare. Întru aceasta sunt semne pentru un popor ce pricepe.

(5) Dacă te miri, atunci, vorba lor este mai de mirare: “Când vom fi ţărână vom avea, iar, o făptură nouă?” Aceştia sunt cei care nu cred în Domnul lor. Ei sunt cei care vor avea juguri pe grumazuri. Aceştia sunt soţii Focului, unde vor veşnici!

(6) Ei îţi cer să grăbeşti venirea răului înaintea binelui, însă lucruri asemenea s-au întâmplat înaintea lor. Domnul tău este, oamenilor în ciuda nedreptăţii lor, Stăpânul iertării, însă Domnul tău este şi aprig la pedeapsă.

(7) Tăgăduitorii spun: “De ce nu a fost pogorât asupra lui un semn de la Domnul său?” Tu eşti doar un predicator şi fiece popor are o călăuză.

(8) Dumnezeu ştie ce poate fiece femeie în ceea ce mitrele slăbesc şi în ceea ce sporesc. Orice lucru la El are o măsură.

(9) El cunoaşte tăinuitul şi mărturisitul. El este Marele, Înălţatul.

(10) Deopotrivă sunt înaintea Lui: cel dintre voi care îşi tăinuieşte cuvântul şi cel care îl spune tare, cel care se ascunde noaptea şi cel care se arată ziua.

(11) Îngerii sunt legaţi de paşii omului: înaintea şi înapoia lui, ei îl păzesc, cu poruncă de la Dumnezeu. Dumnezeu nu schimbă nimic la un popor până ce acesta nu-şi schimbă ce are în suflet. Când Dumnezeu vrea un rău unui popor, nimeni nu i se poate împotrivi. Nimeni nu are oblăduitor în afara Lui.

(12) El este Cel ce vă face să vedeţi fulgerul, spaimă şi nădejde, şi tot El dă la iveală norii grei.

(13) Şi Îl preamăresc cu laude tunetul şi îngerii, de teama Lui. El trimite trăsnete şi loveşte cu ele pe cine voieşte. Ei se ceartă asupra lui Dumnezeu, însă El este cumplit de puternic.

(14) Către El este chemarea adevărului. Cei pe care îi cheamă în locul Lui nu le vor răspunde, precum cel care întinde căuşul mâinilor către apă s-o ducă la gură, însă nu o poate duce. Chemarea tăgăduitorilor nu este decât rătăcire.

(15) Cei din ceruri şi de pe pământ se prosternează înaintea lui Dumnezeu, ca şi umbrele lor, de voie ori de nevoie, dimineaţa şi seara.

(16) Spune: “Cine este Domnul cerurilor şi al pământului?” Spune: “Dumnezeu!” Spune: “Vă luaţi în locul Lui stăpâni care nu-şi pot nici lor folosi ori păgubi?” Spune: “Orbul şi văzătorul sunt deopotrivă? Întunecimile şi lumina sunt deopotrivă? Ori ei îi fac lui Dumnezeu semeni care ar fi creat precum El a creat, aşa încât această creaţie să le apară deopotrivă cu a Sa?” Spune: “Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. El este Unul, Biruitorul!”

(17) El trimite din cer apă ce curge pe văi după măsura lor şi şuvoiul cară o spumă deasupra, asemănătoare cu spuma a ceea ce focul topeşte pentru făurirea de podoabe şi unelte. Astfel Dumnezeu dă pilde despre adevăr şi deşărtăciune. Spuma se risipeşte în băşici, iar ce foloseşte oamenilor rămâne pe pământ. Astfel dă Dumnezeu pildele.

(18) Cei care au răspuns Domnului lor au cea mai frumoasă răsplată, iar cei care nu îi vor fi răspuns — chiar dacă ar avea tot ce este pe pământ şi încă odată pe atât, ca să se răscumpere — vor avea o rea socoteală şi limanul lor va fi Gheena. Ce rău aşternut!

(19) Cel care ştie că ceea ce ţi-a fost pogorât de la Domnul tău este adevărul ar putea fi asemenea orbului? Chibzuiesc însă doar cei dăruiţi cu minte,

(20) cei care ţin legământul cu Dumnezeu şi nu rup învoiala,

(21) cei care ţin legăturile pe care Dumnezeu a poruncit să le ţină, cei care se tem de Domnul lor şi le este frică de răul socotelii,

(22) cei care rabdă căutând către faţa Domnului lor, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie pe ascuns ori pe faţă din ceea ce i-am înzestrat, cei care alungă răul cu binele: aceştia sunt cei care vor avea Locuinţa de Apoi în

(23) Grădinile Edenului. Ei vor intra acolo cu cei drepţi dintre părinţii, soţiile şi copiii lor. Îngerii vor intra la ei pe toate porţile.

(24) “Pace vouă, căci aţi fost răbdători.” Locuinţa de Apoi este minunată.

(25) Cei care încalcă legământul lui Dumnezeu după ce au intrat în învoială, rupând ceea ce Dumnezeu a poruncit să se ţină şi seamănă stricăciunea pe pământ, aceştia vor avea parte de blestem, vor avea parte de Lăcaşul cel rău.

(26) Dumnezeu înzestrează cu prisosinţă, însă cu măsură, pe cine voieşte. Ei se bucură de Viaţa de Acum, însă ce este Viaţa de Acum pe lângă Viaţa de Apoi, dacă nu o bucurie vremelnică?

(27) Cei care tăgăduiesc spun: “De ce nu a fost pogorât asupra lui un semn de la Domnul său?” Spune: “Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte către El pe cel care se întoarce la El căindu-se,

(28) pe cei care cred şi ale căror inimi îşi află tihna în amintirea lui Dumnezeu — nu-şi află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare? —

(29) pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune. Ferice de ei, căci frumos este locul unde se vor întoarce!

(30) Noi te-am trimis la o Adunare — câte alte adunări n-au fost înaintea ei! — ca să le reciţi ceea ce Noi ţi-am dezvăluit, căci ei îl tăgăduiesc pe Milosul. Spune: “El este Domnul meu! Nu este dumnezeu afară de El! Eu Lui mă încredinţez şi la El este întoarcerea mea.”

(31) Dacă ar fi un Coran cu care munţii ar fi puşi în mişcare, pământul ar fi despicat şi morţii făcuţi să vorbească!... Ba nu! ... Doar a Lui este porunca întru totul. Credincioşii nu vor deznădăjdui, căci Dumnezeu de-ar voi, i-ar călăuzi pe toţi oamenii. Un potop nu va lipsi să-i lovească pe cei care tăgăduiesc pentru ceea ce au făcut ori se va cuibări aproape de locuinţele lor până când va veni făgăduiala lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-şi calcă făgăduiala.

(32) Trimişii dinaintea ta au fost batjocoriţi şi Noi le-am dat un răgaz celor care tăgăduiau şi apoi i-am luat. Şi cum a fost atunci pedeapsa Mea!

(33) Cine stă după fiece suflet ca martor a ceea ce agoniseşte? Ei i-au făcut lui Dumnezeu părtaşi. Spune: “Numiţi-i! Îi daţi ştire de ceea ce nu ştie de pe pământ? Ori este doar un fel de a vorbi?” Ba vicleşugul celor care tăgăduiesc a fost împodobit şi aşa au fost îndepărtaţi de la Calea cea Dreaptă. Nu este călăuză pentru cel pe care îl rătăceşte Dumnezeu!

(34) Încă în Viaţa de Acum, o osândă îi va lovi pe cei care tăgăduiesc, însă osânda din Viaţa de Apoi va fi mult mai crâncenă, şi nu vor avea nici un oblăduitor afară de Dumnezeu.

(35) Aşa este Grădina ce le-a fost făgăduită celor temători: râurile curg pe sub ea, fructele şi umbrarele sunt veşnice. Aceasta este răsplata celor care se vor fi temut de Dumnezeu, pe când răsplata tăgăduitorilor va fi Focul.

(36) Cei cărora Noi le-am dăruit Cartea se bucură de ceea ce am pogorât asupra ta, însă unele alianţe se leapădă de o parte din ea. Spune: “Mie mi s-a poruncit doar să mă închin lui Dumnezeu şi să nu-I alătur pe nimeni. Pe El îl chem şi la El este întoarcerea mea.”

(37) Aşa l-am pogorât ca o înţelepciune arabă. Dacă urmezi poftele lor, după ce ştiinţa a ajuns la tine, nu va fi pentru tine nici stăpân şi nici proteguitor în faţa lui Dumnezeu.

(38) Noi am trimis înaintea ta trimişi şi le-am rânduit soţii şi urmaşi. Nici un trimis nu poate aduce vreun semn decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Fiece timp are o Carte.

(39) Dumnezeu şterge ori întăreşte ceea ce voieşte. La El se află Maica Scripturii.

(40) Fie că-ţi arătăm o parte din ceea ce le-am făgăduit, fie că te vom chema la Noi, asupra ta este înştiinţarea şi asupra Noastră socoteala.

(41) Ei nu văd că Noi venim pe pământ pentru a-l micşora din toate părţile? Dumnezeu judecă şi nimeni nu împiedică judecata Sa. El este grabnic la socoteală!

(42) Cei dinaintea lor au urzit vicleşuguri, însă vicleşugurile toate sunt ale lui Dumnezeu. El ştie ce agoniseşte fiece suflet. Tăgăduitorii vor afla curând a cui este răsplata casei!

(43) Cei care tăgăduiesc spun: “Tu nu eşti un trimis!” Spune: “Dumnezeu este de-ajuns ca Martor între mine şi voi. La El este ştiinţa Cărţii.”

Ibrahim

Makkan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam. Ra. Ţi-am pogorât ţie o Carte ca să-i scoţi pe oameni din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Domnului lor pe calea Puternicului, Lăudatului,

(2) a lui Dumnezeu care stăpâneşte ceea ce este în ceruri şi pe pământ. Vai celor tăgăduitori de osânda cea aprigă!

(3) Cei care iubesc Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi se abat de la calea lui Dumnezeu pe care caută s-o întortocheze. Aceştia sunt într-o rătăcire adâncă.

(4) Noi nu am trimis nici un trimis decât pe limba poporului său ca să-i vorbească lămurit. Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte pe cine voieşte. El este Puternicul, Înţeleptul.

(5) Noi l-am trimis pe Moise cu semnele noastre: “Scoate-ţi poporul din întunecimi către lumină. Aminteşte-i zilele lui Dumnezeu.” Întru aceasta sunt semne pentru fiece om răbdător, mulţumitor,

(6) Moise spuse poporului său: “Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu asupra voastră când v-a mântuit de neamul lui Faraon care vă supunea la osânda cea mai rea: vă înjunghiau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta v-a fost vouă o încercare cumplită de la Domnul vostru.”

(7) Când Domnul vostru vesti: “Dacă sunteţi mulţumitori, eu voi înmulţi binefacerile Mele asupra voastră, însă dacă sunteţi tăgăduitori, osânda mea va fi aprigă.”

(8) Moise spuse atunci: “Dacă sunteţi tăgăduitori, voi şi toţi de pe pământ, aflaţi că Dumnezeu este Bogat, Lăudat”

(9) Nu a venit la voi istoria dinaintea voastră, poporul lui Noe, adiţii şi tamudiţii, precum şi a celor de după ei pe care nu-i ştie decât Dumnezeu? Trimişii lor au venit la ei cu dovezi vădite, însă ei şi-au dus mâinile la gură, spunând: “Noi nu credem în ceea cu care aţi fost trimişi. Noi suntem într-o îndoială adâncă faţă de ceea spre care tu ne chemi.”

(10) Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.” Ei spuseră: “Voi sunteţi doar oameni asemenea nouă. Vreţi să ne îndepărtaţi de cei cărora taţii noştri li se închinau. Aduceţi-ne o împuternicire desluşită!”

(11) Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.” Ei spuseră: “Voi sunteţi doar oameni asemenea nouă. Vreţi să ne îndepărtaţi de cei cărora taţii noştri li se închinau. Aduceţi-ne o împuternicire desluşită!”

(12) De ce nu ne-am încrede în Dumnezeu, când El ne-a călăuzit pe drumurile noastre? Noi răbdăm răul ce ni-l faceţi! În Dumnezeu să se încreadă cei care se încred.

(13) Cei care tăgăduiau spuneau trimişilor lor: “Vă vom izgoni de pe pământul nostru, dacă nu vă veţi întoarce la credinţa noastră.” Domnul lor le dezvălui: “Noi îi vom nimici pe cei nedrepţi,

(14) şi după ei, cu voi vom popula pământul.” Aceasta pentru cel care se teme de înălţimea Mea, cel care se teme de ameninţarea Mea.

(15) Ei căutau biruinţa, însă orice despot încăpăţânat este sortit pieirii:

(16) el este târât în Gheena unde va fi adăpat cu o apă puturoasă

(17) pe care se va căzni s-o înghită câte puţin. Moartea îl va învălui, însă el nu va muri, căci are în spate grea osândă.

(18) Faptele celor care îl tăgăduiesc pe Domnul lor sunt asemenea cenuşii asupra căreia se încrâncenează vântul într-o zi furtunoasă. Ei nu pot face nimic cu ceea ce au agonisit. Aceasta este rătăcirea cea adâncă.

(19) Nu vezi că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul întru Adevăr? Dacă voieşte, vă ia pe voi şi aduce o nouă făptură.

(20) Aceasta nu este greu pentru Dumnezeu.

(21) Ei vor apărea cu toţii înaintea lui Dumnezeu. Cei slabi vor spune celor îngâmfaţi: “Noi v-am urmat! Puteţi lua asupra voastră de la noi din osânda lui Dumnezeu?” Ei vor spune: “Dacă Dumnezeu ne-ar fi călăuzit, v-am fi călăuzit. Acum, deopotrivă este de ne plângem, ori de răbdăm, căci nu avem putinţă de scăpare!”

(22) Când soarta va fi fost hotărâtă, Diavolul v-a spune: “Dumnezeu v-a făgăduit o făgăduială adevărată, pe când eu v-am făcut o făgăduială cu care v-am păcălit. Ce împuternicire am avut eu asupra voastră, afară de aceea de a vă chema? Voi mi-aţi răspuns. Nu mă invinuiţi pe mine, ci învinuiţi-vă pe voi înşivă! Eu nu vă sunt vouă de ajutor, precum nici voi nu-mi sunteţi mie de ajutor. Eu nu am crezut în cei cărora odinioară m-aţi alăturat.” Nedrepţii, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(23) Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor fi lăsaţi să intre în Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu îngăduinţa Domnului lor, iar bineţea lor va fi: “Pace!”

(24) Nu ai văzut cum Dumnezeu dă drept pildă un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică şi ramuri până la cer,

(25) ce dă roade tot timpul, cu îngăduinţa Domnului său. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Poate îşi vor aminti!

(26) Un cuvânt rău este asemenea unui copac rău. Dezrădăcinat de pe faţa pământului, el nu mai are trăinicie.

(27) Dumnezeu îi întăreşte pe cei care cred cu un cuvânt puternic în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, iar pe nedrepţi Dumnezeu îi rătăceşte. Dumnezeu face ceea ce voieşte.

(28) Nu i-ai văzut pe cei care schimbă binefacerile lui Dumnezeu pe tăgadă şi care-şi duc poporul în Casa Pierzaniei,

(29) în Gheena în care vor fi aruncaţi? Ce rău loc de şedere!

(30) Ei au făcut semeni lui Dumnezeu ca să ducă în rătăcire de la calea Sa. Spune: “Bucuraţi-vă o vreme de această viaţă, căci sfârşitul vostru va fi Focul!”

(31) Spune-le robilor Mei credincioşii să-şi facă rugăciunea, să dea milostenie pe ascuns ori pe faţă din ceea ce i-am înzestrat înainte ca să vină o zi fără negoţ şi fără prietenie.

(32) Dumnezeu! El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi trimite din cer apă cu care dă la iveală roade pentru traiul vostru. El v-a supus vouă corabia, ce la porunca sa, pluteşte pe mare. El v-a supus vouă râurile.

(33) El v-a supus vouă soarele şi luna ce sunt fără odihnă. El v-a supus vouă noaptea şi ziua.

(34) El v-a dăruit tot ce i-aţi cerut. Dacă aţi vrea să număraţi binefacerile lui Dumnezeu, nu le-aţi putea socoti. Omul este foarte nedrept şi foarte nemulţumitor.

(35) Abraham spunea: “Domnul meu! Fă această ţară tihnită. Fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei de a ne închina la idoli,

(36) Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv.

(37) Domnul nostru! Eu am sălăşluit o parte din seminţia mea într-o vale seacă, aproape de Sfânta Ta Casă, o, Domnul nostru, ca ei să-şi săvârşească rugăciunea. Fă inimile unora dintre oameni să se aplece către ei! Înzestrează-i cu roade! Poate vor mulţimi!

(38) Domnul nostru! Tu ştii prea-bine ceea ce tăinuim şi ceea ce destăinuim. Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu pe pământ şi în cer.

(39) Laudă lui Dumnezeu care la bătrâneţe mi i-a dăruit pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este Cel ce aude ruga.

(40) Domnul meu! Fă-mă să-mi săvârşesc rugăciunea, pe mine şi pe cei din seminţia mea. Primeşte ruga mea, o, Domnul nostru!

(41) Domnul nostru! Iartă-mi mie, şi părinţilor mei şi credincioşilor, în Ziua când se va face Socoteala!”

(42) Să nu socoţi că Dumnezeu este nepăsător la ceea ce fac nedrepţii. El îi păsuieşte până în Ziua când ochii li se vor holba

(43) şi vor veni rugători, cu capetele ţepene — privirile nu se vor întoarce asupra lor înşişi — şi cu inimile goale.

(44) Previne-i pe oameni asupra Zilei în care le va veni osânda! Cei care vor fi fost nedrepţi, vor spune atunci: “Domnul nostru! Mai păsuieşte-ne până la un alt soroc apropiat ca noi să răspundem la chemarea Ta şi să-i urmăm pe trimişi.” “Nu aţi jurat odinioară că voi nu veţi avea parte de sfârşit?

(45) Voi locuiţi în casele celor care s-au nedreptăţit pe ei înşişi, pe când vi s-a arătat desluşit ce am făcut cu ei şi ce pilde v-am dat.”

(46) Ei au urzit vicleşuguri, însă vicleşugurile lor sunt cunoscute lui Dumnezeu, chiar dacă sunt atât de puternice încât fac munţii să piară.

(47) Să nu socotiţi că Dumnezeu îşi încalcă făgăduiala faţă de trimişii săi. Dumnezeu este Puternic, Stăpân al Răzbunării.

(48) În Ziua când pământul va fi înlocuit cu un alt pământ şi cerurile vor fi înlocuite cu alte ceruri, vor apărea, atunci, înaintea lui Dumnezeu, Unul, Biruitorul!

(49) Îi vei vedea în Ziua aceea pe nelegiuiţi, încătuşaţi,

(50) cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile,

(51) Dumnezeu răsplăteşte fiece suflet pentru ceea ce şi-a agonisit. Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(52) Aceasta este o înştiinţare pentru oameni cu care să fie preveniţi ca să ştie că Dumnezeu este numai Unul şi ca să chibzuiască cei dăruiţi cu minte.