Aceştia sunt cei cărora le primim cele mai bune fapte şi trecem peste faptele lor rele. Ei vor fi dintre soţii Raiului. Făgăduiala Adevărului le-a fost făcută! (15) Altul spune însă părinţilor săi: “Ptiu vouă! Îmi făgăduiţi că voi fi scos când leaturi au dispărut înaintea mea? Amândoi vor cere atunci ajutorul lui Dumnezeu: “Vai ţie! Crede!... Făgăduiala lui Dumnezeu este Adevăr!” El va spune însă: “Acestea nu sunt decât poveşti ale celor dintâi.” (16) Aceştia sunt cei asupra cărora Cuvântul se va împlini, precum s-a împlinit asupra adunărilor de ginni şi oameni ce au dispărut înaintea lor. Ei sunt pierduţi. (17) Toţi vor avea trepte pentru ceea ce au făptuit. El le va răsplăti faptele, iar ei nu vor fi nedreptăţiţi. (18) În Ziua când cei care tăgăduiesc vor fi înfăţişaţi Focului, li se va spune: “Voi aţi risipit bunurile voastre în Viaţa de Acum şi v-aţi bucurat de ele vremelnic. Astăzi veţi fi răsplătiţi cu osânda umilinţei, căci aţi fost îngâmfaţi pe pământ fără drept şi aţi fost desfrânaţi.” (19) Aminteşte-ţi de fratele adiţilor când l-a prevenit — cei care au prevenit au fost şi înaintea lui şi după el — pe poporul său din Al-Ahqaf: “Nu vă închinaţi decât lui Dumnezeu! Mă tem pentru voi de osânda unei Zile cumplite.” (20)