Cei pe care-i chemau odinioară se vor lepăda de ei şi nu vor afla cale de scăpare. (47) Omul nu osteneşte să ceară binele. Când răul îl atinge însă, este deznădăjduit şi îndurerat. (48) Dacă îi dăm să guste din milostivenia Noastră, după ce o nenorocire l-a atins, el spune: “Aceasta îmi este mie. Nu cred că Ceasul va veni. Şi dacă voi fi întors la Domnul meu, mie îmi va fi la El cel mai bine.” Noi le dăm de ştire celor care tăgăduiesc asupra a ceea ce au săvârşit şi le vom da să guste o grea osândă. (49) Când ne pogorâm harul asupra omului, el întoarce spatele şi se îndepărtează. Când un rău îl atinge însă, înalţă rugi lungi. (50) Spune: “Aţi văzut? Dacă aceasta este de la Dumnezeu, iar voi o tăgăduiţi? Cine se află în mai mare rătăcire decât cel care se desprinde, îndepărtându-se? (51) Noi le vom arăta semnele Noastre curând în zări şi în ei înşişi, până ce li se va desluşi că acesta este Adevărul. Nu este de ajuns că Domnul tău este tuturor Martor? (52) Mai stau la îndoială asupra întâlnirii cu Domnul lor? Nu este El oare Cel ce cuprinde totul? (53) Ha. Mim. (54)