Noi suntem vouă oblăduitori īn Viaţa de Acum şi īn Viaţa de Apoi. Voi veţi avea acolo ceea ce sufletele voastre poftesc; voi veţi avea ceea ce cereţi (30) ca ospeţie de la Iertătorul, Milostivul. (31) Cine spune un cuvānt mai bun decāt cel care Îl cheamă pe Dumnezeu şi săvārşeşte o faptă bună spunānd: “Da, eu sunt dintre cei supuşi!” (32) Un bine nu este asemenea unui rău. Răspunde cu mai bine şi cel care este īn vrăjmăşie cu tine īţi va fi apoi un prieten apropiat. (33) La acest lucru nu ajung īnsă decāt cei răbdători, nu ajung īnsă decāt cei care au o mare dăruire. (34) Dacă Diavolul te īmboldeşte la rău, caută izbăvire la Dumnezeu. El este Auzitorul, Ştiutorul. (35) Dintre semnele Sale sunt: noaptea, ziua, soarele şi luna. Nu vă prosternaţi nici īnaintea soarelui şi nici īnaintea lunii. Prosternaţi-vă īnaintea lui Dumnezeu care v-a creat, dacă Lui vă īnchinaţi. (36) Dacă se arată īngāmfaţi, atunci să ştie că cei care sunt aproape de Domnul tău īl preamăresc noapte şi zi fără să ostenească! (37) Tu vezi, printre semnele Sale, pămāntul smerit, īnsă cānd trimitem asupra lui apă, se īnfioară şi prinde viaţă. Cel ce l-a īnviat pe el, īnvie şi morţii. El asupra tuturor are putere. (38)