iar cei care tăgăduiesc şi socot semnele Noastre minciuni vor avea o umilitoare osāndă. (56) Celor care pleacă īn pribegie pentru calea lui Dumnezeu, care sunt omorāţi sau mor, Dumnezeu le va da o bună īnzestrare, căci Dumnezeu este prea-bunul Înzestrător. (57) El īi va duce īntr-un loc ce le va fi plăcut. Dumnezeu este Îngăduitorul, Iertătorul. (58) Şi astfel, pe cel care osāndeşte, precum a fost osāndit, şi apoi suferă iar o nedreptate, Dumnezeu īl va ajuta. Dumnezeu este Îngăduitor, Iertător. (59) Dumnezeu īnvăluie noaptea īn zi, şi īnvăluie ziua īn noapte. Dumnezeu este Auzitorul, Văzătorul. (60) Dumnezeu este Adevărul, iar ceea ce ei cheamă īn locul Lui este nimicul. Dumnezeu este Înaltul, Marele. (61) Nu vezi cum Dumnezeu trimite apă din ceruri şi pămāntul īnverzeşte. Dumnezeu este Binevoitor, Cunoscător. (62) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pămānt. Dumnezeu este Bogatul, Lăudatul. (63) Nu vezi că Dumnezeu v-a supus vouă ceea ce este pe pămānt, iar corabia, din porunca Sa, pluteşte pe mare? El ţine cerul să nu se prăvale pe pămānt numai cu īngăduinţa Sa. Dumnezeu este, cu oamenii, Blānd, Milos. (64)