Şi cnd n-au mai avut nici o nădejde de la el, prinseră se sfătuiască. Cel mai mare dintre ei spuse: Nu ştiţi că tatăl vostru a luat de la voi o juruinţă naintea lui Dumnezeu, şi că odinioară noi ne-am purtat urt cu Iosif? Eu nu voi părăsi acest ţinut, pnă ce tatăl meu nu-mi va da ngăduinţa ori Dumnezeu nu mă va judeca, căci El este prea-bunul Judecător. (79) Întoarceţi-vă la tatăl vostru şi spuneţi-i: O, tată al nostru! Fiul tău a furat, iar noi nu mărturisim dect ceea ce ştim şi nu suntem păstrătorii celor nevăzute. (80) Întreabă-i pe locuitorii cetăţii n care am fost şi caravana cu care am venit. Noi spunem adevărul. (81) Iacob spuse: Nu!... Numai voi nşivă aţi nchipuit o atare faptă... Răbdare cuviincioasă! Dumnezeu, poate, mi-i va da napoi pe toţi! El este Ştiutorul, Înţeleptul! (82) El spuse, ntorcndu-le spatele: O, ce rău mi pare după Iosif! Ochii săi se albiră de mhnire: era copleşit. (83) Ei spuseră: Pe Dumnezeu! Nu vei nceta te gndeşti la Iosif pnă ce nu vei ajunge la capătul puterilor ori pnă nu vei pieri. (84) El spuse: Eu numai la Dumnezeu mă plng de nenorocirea şi mhnirea mea. Pe Dumnezeu, eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi. (85) O, fiii mei! Plecaţi şi daţi-le de urmă lui Iosif şi fratelui său! Nu deznădăjduiţi de la Duhul lui Dumnezeu! Nu deznădăjduiesc de la Duhul lui Dumnezeu dect tăgăduitorii. (86)