Eu nu trebuie să spun decât Adevărul despre Dumnezeu. Eu v-am adus o dovadă vădită de la Domnul vostru. Lasă-i pe fiii lui Israel să plece cu mine.” (105) Faraon spuse: “Dacă tu ai adus vreun semn, arată-l, de spui adevărul” (106) Moise aruncă toiagul, şi iată-l balaur de-adevărat. (107) El întinse mâna, şi iat-o albă pentru cei care o priveau. (108) Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: “Acesta este un vrăjitor cu multă ştiinţă (109) ce vrea să vă izgonească de pe pământul vostru. Ce porunciţi?” (110) Ei spuseră: “Dă-le un pic de zăbavă, lui şi fratelui său, şi trimite în cetăţi soli ce vor strânge (111) şi vor aduce pe toţi vrăjitorii cu multă ştiinţă.” (112) Vrăjitorii se duseră la Faraon şi-i spuseră: “Cu adevărat vom căpăta o răsplată de vom ieşi biruitori? (113) El spuse: “Da, şi veţi fi dintre cei apropiaţi mie.” (114) Ei spuseră: “O, Moise! Arunci tu ori aruncăm noi?” (115) El spuse: “Aruncaţi! “După ce ei aruncară, vrajiră ochii oamenilor, îi îngroziră şi dezlănţuiră o vrajă puternică. (116) Noi i-am descoperit lui Moise: “Aruncă-ţi toiagul!” Şi iată că toiagul înghiţi ceea ce ei născociseră. (117) Astfel Adevărul a biruit, iar ceea ce făcură ei zădărnicie a fost. (118) Biruiţi fiind, se retraseră cu umilinţă. (119) Vrăjitorii se prosternară. (120)