O, fii ai lui Adam! Purtaţi podoabele voastre în orice loc de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu lăcomiţi, căci Dumnezeu nu-i iubeste pe cei lacomi. (31) Spune: “Cine a oprit podoaba lui Dumnezeu pe care a făcut-o pentru robii Săi, şi bunătăţile pentru trai?” Spune: “Acestea sunt ale credincioşilor în Viaţa de Aici şi, mai ales, în Ziua Învierii.” Aşa lămurim Noi semnele unui popor care ştie. (32) Spune: “Domnul meu a oprit numai faptele ruşinoase făţişe ori dosite, păcatul, volnicia pe nedrept şi să-I faceţi alăturare lui Dumnezeu, fără ca El să vă fi pogorât vouă vreo împuternicire întru aceasta, precum şi de a spune despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.” (33) Fiece adunare are un soroc. Când le vine sorocul, ei nu pot nici să-l întârzie şi nici să-l grăbească cu vreun ceas. (34) O, fii ai lui Adam! Trimişi dintre voi vor veni la voi să vă tâlcuiască semnele Mele, iar cei care se tem de Dumnezeu şi se îndreaptă, nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi. (35) Cei care socot semnele Noastre minciuni, cei care din trufie întorc spatele, aceştia vor fi soţii Focului, unde vor veşnici. (36) Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu ori cel care socoate semnele Sale minciuni? Aceştia îşi vor lua partea lor după Carte, până ce vor veni la ei trimişii Noştri să-i întrebe: “Unde sunt cei pe care îi chemaţi în locul lui Dumnezeu?” Ei vor spune: “Ne-au părăsit.” Ei vor mărturisi asupra lor înşişi că au fost tăgăduitori. (37)