Iisus, fiul Mariei spuse: “Dumnezeule, Domnul nostru! Din cer, pogoară-ne nouă o masă! Va fi pentru noi un ospăţ, de la cel dintâi până la cel de pe urmă dintre noi, şi un semn venit de la Tine. Dă-ne nouă cele trebuincioase traiului, căci Tu eşti prea-bunul Înzestrător.” (114) Dumnezeu spuse: “Eu vă voi pogorî-o vouă şi Eu voi osândi, cu o osândă pe care n-a mai cunoscut-o niciuna dintre lumi, pe cel dintre voi care va tăgădui după aceasta.” (115) Dumnezeu spuse: “O, Iisus, fiu al Mariei! Tu ai spus oamenilor: Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei mai presus de Dumnezeu?” Iisus spuse: “Mărire Ţie! Eu nu pot mărturisi ceea ce nu am căderea să spun. Tu ai fi ştiut, dacă aş fi spus. Tu ştii ce este în mine, însă eu nu ştiu ce este în Tine. Tu, eşti Cunoscător al Tainelor. (116) Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit să spun: “Închinaţi-vă lui Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru!” Eu lor le-am fost martor cât am stat cu ei, iar după ce m-ai chemat la Tine, Tu eşti Cel ce îi păzeşti, căci Tu eşti Martor asupra tuturor lucrurilor. (117) Dacă îi osândeşti..., ei sunt robii Tăi! Dacă le ierţi lor..., Tu eşti Puternic, Înţelept.” (118) Dumnezeu spuse: “Aceasta este ziua când dreptăciunea le este de folos celor drepţi: ei vor veşnici în Grădinile pe sub care curg râuri.” Dumnezeu este mulţumit de ei şi ei sunt mulţumiţi de El. Acesta este câştigul cel mare! (119) A lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului şi ceea ce se află între ele. Dumnezeu este Atotputernic! (120)