Part 9

(88) Căpeteniile poporului său care erau pline de trufie spuseră: “Noi te vom izgoni din cetatea noastră, o, Şu’aib, pe tine şi pe cei care au crezut odată cu tine, dacă nu vă întoarceţi la credinţa noastră.” El spuse: “Cum! Chiar dacă o urâm?

(89) Dacă ne-am întoarce la credinţa voastră, este ca şi cum am născoci o minciună asupra lui Dumnezeu. Noi nu avem căderea să ne mai întoarcem după ce Dumnezeu ne-a mântuit, numai dacă Dumnezeu, Domnul nostru, ar voi aceasta. Ştiinţa Domnului nostru se întinde asupra tuturor lucrurilor. Noi ne încredinţăm lui Dumnezeu. Domnul nostru! Judecă întru Adevăr între noi şi poporul cel rău, căci Tu eşti cel mai bun dintre judecători.”

(90) Căpeteniile poporului său care tăgăduiau, spuseră: “Dacă îl urmaţi pe Şu’aib veţi fi pierduţi.”

(91) Zguduitura i-a luat. A doua zi zăceau în casele lor.

(92) Cei care îl socotiseră pe Şu’aib mincinos au dispărut de parcă n-au fost nicicând. Ei au fost cei pierduţi!

(93) Şu’aib se întoarse de la ei, şi apoi spuse: “O, popor al meu! Eu v-am vestit soliile Domnului meu. Eu v-am fost vouă sfetnic. Cum m-aş mâhni pentru un popor de tăgăduitori?”

(94) Noi nu am trimis nici un trimis în vreo cetate fără să nu-i lovim pe locuitorii săi cu urgii şi nenorociri. Poate se vor smeri!

(95) Noi am schimbat răul în bine. Dând totul uitării, ei spuseră: “Amarul şi bucuria i-au atins şi pe taţii noştri!” Noi i-am luat deodată pe când ei nu se aşteptau.

(96) Dacă locuitorii acestei cetăţi ar fi crezut, dacă s-ar fi temut de Dumnezeu, Noi le-am fi dăruit binecuvântările cerului şi ale pământului. Ei au hulit însă, iar Noi i-am luat pentru ceea ce-au făcut.

(97) Locuitorii acestei cetăţi sunt siguri că urgia Noastră nu-i va lovi noaptea, pe când dorm?

(98) Locuitorii acestei cetăţi sunt siguri că urgia Noastră nu-i va lovi ziua, pe când petrec?

(99) Ei sunt la fereală de vicleşugul lui Dumnezeu? Numai cei sortiţi pierii se cred la fereală de vicleşugul lui Dumnezeu.

(100) Nu am arătat oare celor care moştenesc pământul după cei care au fost, că dacă am vrea, i-am lovi pentru păcatele lor, iar inimile li le-am pecetlui, şi nimic nu vor mai auzi.

(101) Acestea sunt cetăţile ale căror istorii ţi le povestim. Trimişii lor le-au adus dovezi vădite, însă ei nu au crezut în ceea ce odinioară socotiseră minciuni. Astfel Dumnezeu pecetluieşte inimile tăgăduitorilor.

(102) Noi nu am aflat la cei mai mulţi dintre ei niciun legământ, însă i-am aflat pe cei mai mulţi stricaţi.

(103) După ei, Noi l-am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Faraon şi sfetnicii săi, însă ei au fost nedrepţi faţă de semnele Noastre. Vezi cum a fost sfârşitul celor care semănau stricăciunea!

(104) Moise spuse: “O, Faraon! Eu sunt un trimis al Domnului lumilor.

(105) Eu nu trebuie să spun decât Adevărul despre Dumnezeu. Eu v-am adus o dovadă vădită de la Domnul vostru. Lasă-i pe fiii lui Israel să plece cu mine.”

(106) Faraon spuse: “Dacă tu ai adus vreun semn, arată-l, de spui adevărul”

(107) Moise aruncă toiagul, şi iată-l balaur de-adevărat.

(108) El întinse mâna, şi iat-o albă pentru cei care o priveau.

(109) Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: “Acesta este un vrăjitor cu multă ştiinţă

(110) ce vrea să vă izgonească de pe pământul vostru. Ce porunciţi?”

(111) Ei spuseră: “Dă-le un pic de zăbavă, lui şi fratelui său, şi trimite în cetăţi soli ce vor strânge

(112) şi vor aduce pe toţi vrăjitorii cu multă ştiinţă.”

(113) Vrăjitorii se duseră la Faraon şi-i spuseră: “Cu adevărat vom căpăta o răsplată de vom ieşi biruitori?

(114) El spuse: “Da, şi veţi fi dintre cei apropiaţi mie.”

(115) Ei spuseră: “O, Moise! Arunci tu ori aruncăm noi?”

(116) El spuse: “Aruncaţi! “După ce ei aruncară, vrajiră ochii oamenilor, îi îngroziră şi dezlănţuiră o vrajă puternică.

(117) Noi i-am descoperit lui Moise: “Aruncă-ţi toiagul!” Şi iată că toiagul înghiţi ceea ce ei născociseră.

(118) Astfel Adevărul a biruit, iar ceea ce făcură ei zădărnicie a fost.

(119) Biruiţi fiind, se retraseră cu umilinţă.

(120) Vrăjitorii se prosternară.

(121) şi spuseră: “Noi credem în Domnul lumilor,

(122) Domnul lui Moise şi al lui Aaron.”

(123) Faraon spuse: “Credeţi în El înainte ca eu să vă dau îngăduinţa? Este un vicleşug pe care l-aţi născocit ca să-i izgoniţi pe locuitorii cetăţii. Veţi afla curând...

(124) Voi pune să vi se taie mâna şi piciorul curmeziş, iar apoi răstigniţi veţi fi!”

(125) Ei spuseră: “Către Domnul nostru ne întoarcem!

(126) Tu ne învinuieşti numai de-a fi crezut în semnele Domnului nostru când au ajuns la noi. Domnul nostru! Dă-ne nouă putere de îndurare şi cheamă-ne la Tine, supuşi Ţie!”

(127) Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: “Îl veţi lăsa pe Moise şi poporul său să semene stricăciunea pe pământ şi să te înlănţuie pe tine şi pe dumnezeii tăi?” El spuse: “Îi vom ucide pe fiii lor, iar pe fiicele lor le vom lăsa să trăiască şi astfel noi asupra lor vom fi biruitori!”

(128) Moise spuse: “Cereţi ajutor lui Dumnezeu şi fiţi răbdători. Pământul este al lui Dumnezeu şi El îl dă moştenire cui voieşte dintre robii Săi. Răsplata este a celor pioşi.”

(129) Ei spuseră: “Noi am suferit înainte ca tu să vii la noi, precum şi după ce ai venit.” El spuse: “Poate Domnul vostru îl va nimici pe vrăjmaşul vostru şi apoi vă va face urmaşii lui pe pământ pentru a vedea ce veţi face.”

(130) Noi i-am lovit pe oamenii lui Faraon cu ani de foamete şi lipsă de roade. Poate îşi vor aminti!

(131) Ei spuneau, când un bine li se întâmpla: “Acesta este pentru noi!” Atunci când un rău îi lovea însă, îl socoteau pe Moise şi pe ai lui vinovaţi de soarta lor. Oare soarta lor nu este dată numai de Dumnezeu? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu însă nimic.

(132) Ei spuseră: “Oricare ar fi semnul pe care ni-l aduci ca să ne vrăjeşti, noi nu vom crede în tine!”

(133) Noi am trimis asupra lor potopul, lăcustele, păduchii, broaştele şi sângele ca semne lesne de înţeles. Ei erau însă plini de trufie! Un popor de nelegiuiţi!

(134) Ei spuseră când năpasta se abătu asupra lor: “O, Moise! Cheamă-L pentru noi pe Domnul tău în temeiul legământului ce l-a făcut cu tine. Dacă îndepărtezi năpasta de la noi, vom crede în tine şi-i vom lăsa pe fiii lui Israel să plece cu tine.”

(135) Când am ridicat însă năpasta de la ei până la un alt soroc la care vor ajunge, şi-au încălcat legămintele.

(136) Atunci ne-am răzbunat pe ei, înecându-i în mare, căci ei au socotit semnele Noastre minciuni şi nu le-au păsat de ele.

(137) Noi am dat moştenire celor care au fost oropsiţi ţinuturile de la Răsărit şi ţinuturile de la Asfinţit pe care le-am bincuvântat. Astfel, s-a împlinit cel mai frumos cuvânt al Domnului tău către fiii lui Israel, pentru că au fost răbdători. Noi am nimicit ceea ce Faraon şi poporul lui încropiseră şi zidiseră.

(138) Noi i-am pus pe fiii lui Israel să străbată marea. Ei ajunseră la un popor legat de idolii săi şi ei spuseră: “O, Moise! Fă-ne un dumnezeu asemenea dumnezeilor lor.” El spuse: “Sunteţi un popor lipsit de ştiinţă.”

(139) Ceea ce urmează ei va fi nimicit, iar faptele lor deşarte vor fi.”

(140) El spuse: “Să vă caut un alt dumnezeu decât Dumnezeu, de vreme ce El este Cel ce v-a ales înaintea tuturor lumilor?”

(141) Noi v-am mântuit de oamenii lui Faraon, căci ei vă supuneau la osânda cea mai rea: vă omorau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta a fost o grea încercare la care v-a supus Domnul vostru!

(142) Noi i-am făgăduit lui Moise treizeci de nopţi la care am mai pus apoi încă zece nopţi, încât întâlnirea sa cu Domnul său a fost de patruzeci de nopţi. Moise spuse fratelui său Aaron: “Ţine-mi locul în faţa poporului meu, fă ceea ce este bine şi nu urma calea celor care seamănă stricăciunea.”

(143) Când Moise veni la întâlnirea cu Noi, şi Domnul său îi vorbi, el spuse: “Domnul meu! Arată-mi-te ca să te văd!” Domnul spuse: “Tu nu mă vei vedea, însă uită-te către munte, dacă va rămâne la locul său, mă vei vedea.” Când Domnul său se făcu însă prezent pe Munte, acesta se sfărâmă în bucăţi, iar Moise căzu trăsnit. Când fu trezit, el spuse: “Mărire Ţie! La Tine mă întorc, căci eu sunt cel dintâi dintre credincioşi!”

(144) Domnul spuse: “O, Moise! Eu te-am ales dintre toţi oamenii prin Solia Mea, prin Cuvântul Meu. Ia ceea ce ţi-am dăruit şi fii dintre mulţumitori!”

(145) Noi ţi-am scris pe Table câte o predică pentru fiece faptă şi o limpezire a oricărui lucru. “Ia-le cu tărie, porunceşte poporului tău să împlinească ceea ce-i mai bun în ele. Curând, vă voi arăta lăcaşul celor care seamănă stricăciune,

(146) îi voi îndepărta de semnele Mele pe cei care, pe pământ, se arată trufaşi fără de pricină. De vor vedea vreun semn, ei nu vor crede. De vor vedea Calea cea dreaptă, ei nu o vor urma. De vor vedea calea rătăcirii, o vor urma.” Ei astfel vor face, căci ei socotesc semnele Noastre minciuni şi nu le pasă de ele.

(147) Deşarte vor fi faptele celor care-au socotit minciuni semnele Noastre şi întâlnirea cu Viaţa de Apoi. Vor fi oare răsplătiţi însă pentru altceva decât pentru ceea ce-au făcut?

(148) Poporul lui Moise, după el, au făcut din podoabele lor trupul unui viţel ce mugea. Ei nu vedeau, oare, că acest viţel nu le vorbea şi nu-i călăuzea? Ei îl luară drept dumnezeu şi fură, astfel, dintre cei nedrepţi.

(149) Când acesta le căzu din mâini, ei îşi văzură rătăcirea şi spuseră: “Dacă Domnul nostru nu se milostiveşte de noi, dacă nu ne iartă nouă, atunci vom fi pierduţi.”

(150) Când Moise se întoarse la poporul său, spuse mânios şi amărât: “Cât este de murdar ceea ce-aţi făcut după mine! Aţi vrea să grăbiţi Porunca Domnului vostru?” El aruncă Tablele, apoi îl prinse pe fratele său de cap şi-l târî după el. Acesta spuse: “O, fiul al mamei mele! Poporul m-a umilit şi era cât pe aici să mă omoare. Nu face aşa încât vrăjmaşii mei să se bucure de nenorocirea mea. Nu mă lăsa cu cei nedrepţi!”

(151) Moise spuse: “O, Domnul meu! Iartă-mi mie şi fratelui meu! Acoperă-ne cu milostivenia Ta, căci tu eşti Milostivul milostivilor.”

(152) Mânia Domnului lor şi umilinţa în Viaţa de Acum îi vor lovi pe cei care au luat viţelul drept dumnezeu. Aşa îi răsplătim pe cei care născocesc minciuni.

(153) Celor care au săvârşit rele, apoi s-au căit şi au crezut, Domnul tău le este Iertător, Milostiv.

(154) Când mânia lui Moise se mai potoli, el luă Tablele pe care stăteau scrise călăuzire şi milostivenie pentru cei care cred în Domnul lor.

(155) Moise alese şaptezeci de oameni, din poporul său, pentru a fi de faţă la întâlnirea Noastră. El spuse, atunci când zguduitura îi luă: “Domnul meu! Dacă ai fi vrut, Tu i-ai fi nimicit deja, şi odată cu ei, şi pe mine. Ne vei nimici pentru ceea ce-au făcut cei neghiobi dintre noi? Nu a fost decât o încercare de a Ta. Tu rătăceşti pe cine voieşti, şi călăuzeşti pe cine voieşti. Tu eşti Stăpânul nostru! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti prea-bunul Iertător!

(156) Scrie-ne binele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Noi la Tine ne întoarcem!” Domnul spuse: “Osânda Mea va lovi pe cine voiesc. Milostivenia mea se întinde asupra tuturor. O voi scrie celor care se tem de Mine, celor care fac milostenie, celor care cred în semnele Noastre,

(157) celor care-l vor urma pe trimis — profetul care nu ştia buche şi pe care îl aflăm amintit la ei în Tora şi în Evanghelie. El le porunceşte după cuviinţă, el le opreşte urâciunea, el le îngăduie bunătăţile, le opreşte ceea ce este urât, le ridică legăturile şi lanţurile care-i apasă. Cei care vor fi crezut în el, cei care îl vor fi sprijinit, cei care îl vor fi salvat, cei care vor fi urmat lumina pogorâtă cu el, aceştia vor fi cei fericiţi!

(158) Spune: “O, voi oameni! Eu sunt trimisul lui Dumnezeu vouă tuturor, al celui ce are împărăţia cerurilor şi a pământului. Nu este dumnezeu afară de El. El este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea. Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, profetul ce nu ştie buche care crede în Dumnezeu şi în Cuvintele Sale. Urmaţi-l! Poate vă veţi lăsa călăuziţi.”

(159) Este, din poporul lui Moise, o adunare ai cărei oameni se călăuzesc după Adevăr, har căruia păzesc Dreptatea.

(160) Noi i-am împărţit în douăsprezece triburi, în douăsprezece adunări. Noi i-am descoperit lui Moise când poporul său ceru de băut: “Loveşte stânca cu toiagu-ţi.” Douăsprezece izvoare ţâşniră şi fiecare ştiu de unde să bea. Noi am întins asupra lor umbra unui nor. Noi le-am trimis lor mana şi prepeliţele: “Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit.” Ei nu ne-au nedreptăţit pe Noi, ci s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

(161) Amintiţi-vă! Li s-a spus: “Locuiţi în această cetate, mâncaţi din roadele ei de oriunde vreţi. Spuneţi: “Iertare!” şi intraţi pe uşă, prosternându-vă. Noi vă vom ierta păcatele voastre, şi vom da mai mult făptuitorilor de bine.”

(162) Cei dintre ei care erau nedrepţi au pus alte cuvinte în locul celor care trebuiau rostite. Atunci din cer am trimis o năpastă asupra lor, căci au fost nedrepţi.

(163) Întreabă-i despre cetatea care dă înspre mare. Locuitorii săi încălcau Sabbatul când peştii li se iveau pe faţa mării în ziua aceea, şi nu se iveau într-o altă zi afară de sabbat. Noi astfel i-am pus la încercare pentru că erau stricaţi.

(164) Când una din adunările lor spuse: “De ce mai propovăduiţi unui popor pe care Dumnezeu îl va nimici ori îl va osândi la o osândă aprigă?” Alta spuse: “Pentru a avea o dezvinovăţire înaintea Domnului vostru!” Poate se vor teme!

(165) După ce au dat uitării ceea ce le-a fost amintit, Noi i-am mântuit pe cei care opreau răul, şi i-am luat pe cei care asupreau printr-o osândă jalnică pentru că erau stricaţi.

(166) Noi le-am spus, când ei se răzvrătiră împotriva opreliştilor noastre: “Fiţi maimuţe scârboase!”

(167) Amintiţi-vă! Domnul tău a strigat că va trimite asupra lor pe cineva care-i va supune la cea mai rea osândă până în Ziua Învierii. Domnul tău este grabnic la pedeapsă, însă El este şi Iertător, Milostiv.

(168) Noi i-am împărţit pe pământ în adunări, unele sunt drepte, altele nu. Noi le-am pus la încercare cu binele şi cu răul. Poate se vor întoarce către Noi!

(169) Urmaşii lor au venit după ei şi au moştenit Cartea. Ei spun însuşindu-şi bunurile acestei lumi: “Aceasta ne va fi iertată!” Dacă şi alte bunuri asemenea le vor fi date, ei le vor lua. N-au făcut legământul Cărţii ca să nu spună despre Dumnezeu decât Adevărul, căci au învăţat ceea ce este în ea? Lăcaşul de Apoi este mai bun pentru cei care se tem de Dumnezeu — oare, nu înţelegeţi?-

(170) pentru cei care se leagă cu tărie de Carte, pentru cei care îşi fac rugăciunea. Nu vom lăsa nicidecum să se piardă răsplata celor îndreptători.

(171) Amintiţi-vă! Noi am ridicat Muntele deasupra lor ca şi cum ar fi fost o umbră. Ei îşi închipuiau că va cădea peste ei: “Luaţi cu tărie ceea ce vă dăruim, amintiţi-vă de ceea ce este înăuntru. Poate vă veţi teme!”

(172) Când Dumnezeu făcu să iasă o seminţie din coapsele fiilor lui Adam, El îi puse să mărturisească împotriva lor înşişi: “Nu sunt eu Domnul vostru?” Ei spuseră: “Da, aşa mărturisim!” Şi aceasta pentru a nu spune în Ziua Învierii: “Noi nu am avut ştiinţă de aceasta.”

(173) Ori a nu spune: “Odinioară taţii noşti erau închinători la idoli, iar noi suntem urmaşii lor. Tu ne vei da pieirii pentru ceea ce-au făcut cei făcători de deşertăciune?”

(174) Astfel, Noi lămurim semnele. Poate se vor întoarce!

(175) Povesteşte-le istoria celui căruia Noi i-am dăruit semnele Noastre. El se lepădă de Ele şi, astfel, a fost printre cei rătăciţi.

(176) Dacă am fi voit, l-am fi înălţat, har acestor semne, însă el s-a legat de pământ, urmându-şi poftelor. Era asemenea unui câine ce mârâie de-l zgândări şi mârâie de-l laşi în pace. Aşa este şi poporul care socoate semnele Noastre minciuni. Povesteşte-i istoriile! Poate va cugeta!

(177) Ce pildă rea dau oamenii care socot semnele Noastre minciuni! Ei se nedreptăţesc pe ei înşişi.

(178) Cel pe care Dumnezeu îl călăuzeşte este bine călăuzit, iar cel pe care-l rătăceşte este dintre cei pierduţi.

(179) Noi am sortit Gheenei pe mulţi dintre ginni şi oameni. Ei au inimi cu care nu înţeleg nimic; ei au ochi cu care nu văd nimic; ei au urechi cu care nu aud nimic. Aceştia sunt cei asemănători dobitoacelor şi chiar mai rătăciţi. Aceştia sunt nepăsători.

(180) Ale lui Dumnezeu sunt cele mai frumoase nume! Cheamă-L pe numele Sale! Îndepărtaţi-vă de cei care întinează aceste nume. Ei vor fi răsplătiţi pentru ceea ce au făcut.

(181) Printre cei pe care i-am creat, este o adunare care se călăuzeşte după Adevăr, cu el făcând dreptate.

(182) Noi îi vom mâna pe căi întortocheate, pe care nu le ştiu, pe cei care socot semnele Noastre minciuni.

(183) Eu le voi dărui un răgaz. Da, vicleşugul Meu este fără putinţă de greşeală.

(184) Oare ei nu cugetă? Prietenul lor nu este un îndrăcit, ci doar le predică desluşit.

(185) Ei nu au văzut oare împărăţia cerurilor şi a pământului şi tot ceea ce Dumnezeu a creat? S-ar putea ca sorocul lor să se fi apropiat. În ce spuse vor mai crede după acesta?

(186) Nu este călăuză pentru cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte. El îi părăseşte în neascultarea lor, rătăcind precum orbii.

(187) Ei te întreabă despre Ceas: “Când va ancora?” Spune: “Ştiinţa despre el este la Domnul meu. Numai El îl va face să vină la timpul său. El va apăsa asupra cerurilor şi pământului şi vă va veni pe nepregătite.” Ei te vor întreba cum ţi se va da de veste. Spune: “Ştiinţa despre el este la Dumnezeu.” Cei mai mulţi oameni nu ştiu însă nimic.

(188) Spune: “Eu nu am nici câştig şi nici pagubă în afară de ceea ce vrea Dumnezeu. Dacă aş cunoaşte Taina, aş stăpâni bunuri din belşug şi nici un rău nu m-ar atinge, însă eu doar predic şi vestesc unui popor credincios.”

(189) El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet, din care i-a scos perechea ca să se odihnească lângă el. După ce el a învăluit-o, ea începu să poarte o povară uşoară cu care mergea fără trudă. Când se îngreună, amândoi îl chemară pe Dumnezeu, Domnul lor: “Dacă ne dai un om drept, noi îţi vom mulţumi!”

(190) După ce El le-a dăruit însă un om drept, amândoi prinseră să-i facă Lui semeni din cei pe care El li-i dăruise. Dumnezeu se înalţă deasupra celor care îi sunt alăturaţi.

(191) I se fac semeni care nu creează nimic şi care ei înşişi sunt creaţi,

(192) şi care nu au putinţa nici de a mântui, nici de a se mântui.

(193) Dacă îi chemi spre adevărata Cale, ei nu te vor urma. Tot una-i pentru voi, de-i chemaţi, ori de nu-i chemaţi.

(194) Cei pe care voi îi chemaţi în locul lui Dumnezeu sunt robi asemenea vouă. Chemaţi-i! Să vă răspundă, de spuneţi adevărul!

(195) Au picioare să meargă? Au mâini să apuce? Au ochi să vadă? Au urechi să audă? Spune: “Chemaţi-i pe cei pe care I-i alăturaţi! Uneltiţi împotrivă-mi! Nu mă lăsaţi să aştept!

(196) Stăpânul meu este Dumnezeu, Cel ce a pogorât Cartea. El este Cel ce-i alege pe cei drepţi.

(197) Cei pe care voi îi chemaţi în locul Lui nu au putinţa nici de a vă mântui, nici de a se mântui.”

(198) Dacă îi chemi spre adevărata Cale, ei nu te aud. Tu îi vezi că se uită la tine, însă nu te văd.

(199) Dă iertare, porunceşte binele, îndepărtează-te de neştiutori!

(200) Când o ispită de-a Diavolului te aţâţă la rău, caută izbăvire la Dumnezeu, căci El este Auzitor, Ştiutor.

(201) Când o cohortă de diavoli îi necăjeşte pe cei care se tem de Dumnezeu, aceştia cugetă şi ajung limpede văzători,

(202) pe când fraţii lor se adâncesc în rătăcire din care nu se mai întorc.

(203) Ei spun când le aduci un semn: “Nu l-ai ales tu?” Spune: “Eu nu fac decât să urmez ceea ce mi-a fost descoperit de către Domnul meu. Sunt de la Domnului vostru chemări la a fi limpede văzători, o călăuzire şi o milostivenie pentru un popor ce crede.”

(204) Când este recitat Coranul, ascultaţi-l şi tăceţi. Poate veţi fi miluiţi!

(205) Aminteşte-ţi de Domnul tău, în sufletul tău, cu voce înceată, cu smerenie şi teamă, dimineaţa şi seara. Nu fi dintre cei nepăsători.

(206) Cei care sunt la Domnul tău nu se socot prea mari încât să nu i se închine. Ei Îl preamăresc şi se prosternează înaintea Lui.

Al-Anfaal

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Te vor întreba de prăzi. Spune-le: “Prăzile sunt ale lui Dumnezeu şi ale trimisului. Temeţi-vă de Dumnezeu! Împăcaţi-vă între voi şi daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său, dacă sunteţi credincioşi!”

(2) Credincioşi sunt doar cei ale căror inimi freamătă când este amintit Dumnezeu, cei a căror credinţă creşte când li se recită versetele Sale şi se încredinţează Domnului lor,

(3) cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie din cele cu care i-am înzestrat.

(4) Aceştia sunt cu adevărat credincioşi. Trepte înălţate le sunt sortite la Domnul lor, cu iertare şi înzestrare îmbelşugată.

(5) Domnul tău te-a scos din casă întru Adevăr când unii credincioşi urau aceasta.

(6) Ei se ceartă cu tine despre Adevăr cu toate că le-a fost arătat limpede, ca şi cum ar fi mânaţi spre moarte şi chiar ar vedea-o.

(7) Când Dumnezeu v-a făgăduit că una dintre cele două tabere va fi a voastră aţi fi vrut ca cea fără arme să fie a voastră, însă Dumnezeu a vrut ca Adevărul să se împlinească prin cuvintele Sale şi ca tăgăduitorilor să li se taie rădăcinile,

(8) ca Adevărul să fie adeverit şi zădărnicia zădărnicită în ciuda nelegiuiţilor.

(9) Când cereţi ajutorul Domnului vostru, el vă va răspunde: “Vă voi întări cu o mie de îngeri, unii în spatele altora.”

(10) Dumnezeu nu a făcut-o decât întru bunăvestire, ca inimile voastre să se liniştească, căci, orice biruinţă numai de la Dumnezeu vine. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(11) Când vă învăluie somnul în pace de la El, atunci din cer trimite asupra voastră apă ca să vă curăţe, ca să îndepărteze de voi pângărirea Diavolului, ca să vă oblojească inimile şi să vă întărească picioarele.

(12) Domnul tău a dezvăluit îngerilor: “Eu sunt cu voi. Întăriţi-i pe cei care cred şi Eu voi arunca groaza în inimile celor care tăgăduiesc. Zdrobiţi-le grumazurile, zdrobiţi-le fiece deget.”

(13) Aceasta, căci s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său. Faţă de cei care s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său, Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(14) Acesta vă este vouă! Gustaţi-l! Tăgăduitorii, de osânda Focului, vor avea parte.

(15) O, voi cei ce credeţi! Când îi întâlniţi pe cei care tăgăduiesc gata de luptă, nu le întoarceţi spatele,

(16) căci cel care întoarce spatele într-o asemenea zi — dacă nu se duce la o altă bătălie ori dacă nu se alătură unei alte oştiri — acela va atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa şi limanul său va fi Gheena! Urâtă devenire!

(17) Pe ei, nu voi i-aţi ucis, ci Dumnezeu i-a ucis. Nu tu ai aruncat când ai aruncat, ci Dumnezeu a aruncat ca să-i pună pe credincioşi la o frumoasă încercare de la El. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(18) Aceasta vă este vouă! Dumnezeu a slăbit vicleşugurile tăgăduitorilor.

(19) Dacă căutaţi biruinţa, aţi căpătat-o! Dacă vă opriţi, va fi mai bine pentru voi. Dacă vă mai întoarceţi, şi noi ne vom întoarce. Oştile voastre nu vă slujesc la nimic, chiar dacă sunt numeroase. Dumnezeu este cu credincioşii.

(20) O, voi cei ce credeţi! Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său! Nu-i întoarceţi spatele, de vreme ce auziţi!...

(21) Nu fiţi asemenea celor care spun: “Am auzit.” Ei n-au auzit însă nimic!

(22) Mai rău decât dobitoacele înaintea lui Dumnezeu sunt surzii şi muţii care nu pricep nimic.

(23) Dacă Dumnezeu ar fi aflat ceva bun la ei, le-ar fi dat auz. Şi chiar de le-ar fi dat auz, ei ar fi întors spatele şi s-ar fi împotrivit.

(24) O, voi cei ce credeţi! Răspundeţi-le lui Dumnezeu şi trimisului Său, când vă cheamă către ceea ce vă face să trăiţi. Să ştiţi că Dumnezeu se aşează între om şi inima lui, şi că veţi fi strânşi înaintea Lui.

(25) Temeţi-vă de ispita ce nu-i atinge decât doar pe cei nedrepţi dintre voi. Să ştiţi că Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(26) Amintiţi-vă când, pe pământ, eraţi puţini şi slabi şi vă temeaţi ca oamenii să nu vă prădeze. El v-a adăpostit. El v-a sprijinit cu ajutorul Său. El v-a înzestrat cu bunătăţi. Poate veţi mulţumi!

(27) O, voi cei ce credeţi! Nu-L trădaţi pe Dumnezeu, şi nici pe trimisul Său. Nu trădaţi ceea ce vi s-a încredinţat, de vreme ce ştiţi!

(28) Să ştiţi că averile şi copiii voştri sunt doar o ispită, marea răsplată este la Dumnezeu.

(29) O, voi cei ce credeţi! Dacă vă temeţi de Dumnezeu, El vă va da putinţa să deosebiţi binele de rău, va şterge relele voastre şi vă va ierta vouă. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare.

(30) Când cei ce tăgăduiesc urzesc vicleşuguri asupra ta ca să te înlănţuiască, ca să te omoare ori ca să te izgonească, ei viclenesc, însă şi Dumnezeu vicleneşte! Dumnezeu este Cel mai bun viclenitor.

(31) Când versetele Noastre le erau recitate, ei spuneau: “Da, am auzit! Dacă am vrea, şi noi am spune asemenea lor, căci sunt doar poveşti ale celor dintâi.”

(32) Când spun: “O, Dumnezeule! Dacă acesta este Adevărul de la Tine, fă să plouă din cer cu pietre asupra noastră ori dă-ne nouă o osândă dureroasă.”

(33) Dumnezeu nu vrea să-i osândească, când tu eşti în mijlocul lor. Dumnezeu nu-i osândeşte când cer iertare.

(34) Ce au? Oare Dumnezeu nu-i va osândi, de vreme ce ei îi îndepărtează pe credincioşi de la Moscheea sfântă, şi nu sunt păzitorii ei? Păzitorii ei sunt doar cei care se tem de El, însă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu.

(35) Rugăciunea lor în Lăcaş nu era decât fluierat şi bătut din palme. Gustaţi osânda a ceea ce tăgăduiaţi!

(36) Cei care tăgăduiesc îşi cheltuiesc averile ca să îndepărteze de la calea lui Dumnezeu. Le cheltuiesc, şi le va părea rău, căci vor fi înfrânţi. Cei care tăgăduiesc vor fi strânşi în Gheena,

(37) ca Dumnezeu să despartă răul de bine, apoi îi va îngrămădi pe cei răi unii în alţii, îi va strânge împreună şi îi va arunca în Gheena. Aceştia sunt pierduţi.

(38) Spune celor care tăgăduiesc că dacă încetează, li se va ierta ceea ce a trecut. Dacă se vor întoarce iarăşi, să-şi amintească pilda celor dintâi.

(39) Războiţi-vă cu ei până când nu vor mai fi o ispită, şi până ce Credinţa va fi întru totul a lui Dumnezeu. Dacă încetează, Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiesc.

(40) Dacă întorc spatele, să ştie că Dumnezeu este Stăpânul vostru, binecuvântat Stăpân, binecuvântat Ocrotitor!