Part 4
(93) Toate bucatele le sunt îngăduite
fiilor lui
(94) Cei care născocesc după
aceea minciuni asupra lui Dumnezeu, aceştia sunt nedrepţi.
(95) Spune-le: “Dumnezeu spune
Adevărul: urmaţi Credinţa lui Abraham, un dreptcredincios ce nu
a fost dintre închinătorii la idoli.”
(96) Cea dintâi casă de rugăciune
a fost aşezată pentru oameni la Bekka, drept binecuvântare şi
călăuzire a lumilor.
(97) În ea sunt semne de
netăgăduit pe locul unde stătea Abraham. Oricine intră
acolo se află în tihnă. Oamenii, cei care pot face drumul trebuie
să meargă pentru Dumnezeu în pelerinaj la Casă. Cel care tăgăduieşte,
să ştie că Dumnezeu este Bogat şi fără lumile
acestea.
(98) Spune: “Voi, oameni ai
Cărţii! De ce tăgăduiţi voi semnele lui Dumnezeu?”
Dumnezeu este Martor a ceea ce făptuiţi.
(99) Spune: “Voi, oameni ai
Cărţii! De ce îl întoarceţi pe cel care crede de la Calea lui
Dumnezeu şi căutaţi s-o întortocheaţi, de vreme ce
sunteţi martori? Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce
făptuiţi.
(100) O, voi cei ce credeţi! Dacă
daţi ascultare unora din cei cărora li s-a dat Cartea, ei vă vor
întoarce la tăgadă, după ce aţi crezut.
(101) Cum de mai tăgăduiţi,
de vreme ce semnele lui Dumnezeu vă sunt citite, iar trimisul Său
este printre voi? Cel care, cu tărie, se leagă de Dumnezeu va fi
călăuzit pe Dreaptă Cale.”
(102) “O, voi cei ce credeţi!
Temeţi-vă de Dumnezeu cu teama ce I se cade. Să nu muriţi decât
supuşi Lui fiind.
(103) Legaţi-vă toţi cu
tărie de legământul lui Dumnezeu! Nu vă
împărţiţi! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra
voastră! Când eraţi vrăjmaşi, El v-a unit inimile şi
v-aţi făcut, prin harul Lui, fraţi. Eraţi pe buza unei
prăpastii de foc, iar El v-a izbăvit de ea. Aşa vă
lămureşte vouă Dumnezeu semnele
(104) Poate va ieşi din voi o adunare
care îi va chema pe oameni la bine şi le va porunci cuviinţa şi
îi va opri pe ei de la urâciune: aceştia vor fi cei fericiţi!
(105) Nu fiţi ca cei care se
dezbină şi se învrăjbesc după ce le-au venit dovezile
vădite. Aceştia, de o osândă cumplită, vor avea parte
(106) în Ziua când unele chipuri se vor
lumina, iar altele se vor întuneca. Li se va spune celor cu chipuri întunecate:
“Aţi tăgăduit după ce aţi crezut? Gustaţi osânda
a ceea ce aţi tăgăduit!”
(107) Cei cu chipurile luminate vor fi
cuprinşi în milostivenia lui Dumnezeu, unde vor veşnici.
(108) Acestea sunt semnele lui Dumnezeu pe
care ţi le citim întru Adevăr. Dumnezeu nu voieşte
nedreptăţirea lumilor.
(109) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri
şi de pe pamânt. Şi la Dumnezeu se întorc toate!
(110) Voi sunteţi cea mai bună
adunare ivită dintre oameni: voi porunciţi cuviinţa şi
opriţi urâciunea. Voi credeţi în Dumnezeu. Dacă oamenii
Cărţii ar fi crezut, ar fi fost mai bine pentru ei. Printre ei sunt
şi credincioşi, însă cei mai mulţi sunt stricaţi.
(111) Ei nu vă fac decât un rău
neînsemnat. Dacă vă luptaţi cu ei, ei vor întoarce spatele şi
atunci nu vor fi ajutaţi.
(112) Loviţi vor fi de
umilinţă oriunde s-ar afla, afară de cei legaţi de Dumnezeu
ori de oameni, prin jurământ. Ei au stârnit mânia lui Dumnezeu şi
loviţi vor fi de sărăcie. Aceasta, fiindcă au tăgăduit
semnele lui Dumnezeu şi i-au ucis, fără de dreptate, pe
profeţi. Aceasta, fiindcă s-au răzvrătit şi au
încălcat Legea.
(113) Nu sunt toţi însă
deopotrivă, căci între oamenii Cărţii este o adunare
dreaptă care citeşte, la vreme de noapte, versetele lui Dumnezeu
şi se prosternează.
(114) Ei cred în Dumnezeu şi în Ziua de
Apoi, poruncesc cuviinţa şi opresc urâciunea, se grăbesc să
facă binele şi sunt dintre cei drepţi.
(115) Orice bine făptuiesc nu le va fi
tăgăduit, căci Dumnezeu îi cunoaşte pe cei temători.
(116) Averile şi copiii
tăgăduitorilor nu vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu. Ei vor fi
soţii Focului, unde vor veşnici.
(117) Ceea ce trudesc ei în Viaţa de
Acum este asemenea unui vânt cu grindină ce loveşte şi
nimiceşte ogorul oamenilor ce s-au nedreptăţit pe ei
înşişi. Nu Dumnezeu i-a nedreptăţit, ci ei înşişi
s-au nedreptăţit.
(118) O, voi cei ce credeţi! Nu
legaţi prietenie decât între voi, ceilalţi nu vor înceta să
vă păgubească, căci ei vor pieirea voastră. Ura le
iese din guri, însă ce le este ascuns în inimi este şi mai rău.
Noi vă lămurim vouă semnele. O, dacă aţi pricepe!
(119) Aşa sunteţi voi: îi
iubiţi, însă ei nu vă iubesc. Voi credeţi în întreaga
Carte, însă ei spun când vă întâlnesc: “Noi credem!” şi, când
sunt între ei, îşi muşcă degetele de furie din pricina
voastră. Spune-le: “Muriţi cu furia voastră!” Dumnezeu este
Ştiutor al lăuntrului inimilor.
(120) Dacă vi se întâmplă un bine,
ei se posomorăsc, iar dacă vă loveşte un rău, se
bucură. Dacă sunteţi răbdători şi dacă
vă temeţi de Dumnezeu, vicleşugul lor nu vă va păgubi
cu nimic. Dumnezeu este Cuprinzător a ceea ce făptuiesc.
(121) Când ai plecat
dis-de-dimineaţă de la ai tăi ca să le arăţi
credincioşilor locurile de luptă. Dumnezeu este Auzitor,
Ştiutor.
(122) Două dintre taberele voastre au
crezut că vor fi înfrânte, însă Dumnezeu este Oblăduitor lor, al
amândurora. Credincioşii să se încredinţeze lui Dumnezeu!
(123) Dumnezeu v-a ajutat la Badr, pe când
eraţi umiliţi. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi
mulţumi!
(124) Tu spuneai credincioşilor: “Nu
vă ajunge că Domnul vostru vă ajută cu trei mii de îngeri
pogorâţi asupra voastră?”
(125) Dacă sunteţi
răbdători şi dacă credeţi în Dumnezeu, când
vrăjmaşii vor năvăli asupra voastră, Domnul vostru
vă va întări cu cinci mii de îngeri însemnători ce vor porni
împotriva lor.
(126) Dumnezeu nu a făcut aceasta decât
ca bunăvestire vouă, ca inimile voastre să se
liniştească. Ajutorul nu vine decât de la Dumnezeu, Puternicul,
Înţeleptul,
(127) ca să-i nimicească şi
să-i zdrobească pe unii dintre tăgăduitori, ca ei să
plece înfrânţi.
(128) Şi tu nu ai nici o treabă,
fie că Dumnezeu se întoarce către ei, fie că îi osândeşte,
căci sunt nedrepţi.
(129) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri
şi de pe pământ. El iartă cui voieste şi osândeşte pe
cine voieşte. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.
(130) O, voi cei ce credeţi! Nu
trăiţi din camătă, luând îndoit ceea ce aţi dat.
Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!
(131) Temeţi-vă de Focul
pregătit tăgăduitorilor!
(132) Daţi ascultare lui Dumnezeu
şi trimisului! Poate veţi fi miluiţi!
(133) Grăbiţi-vă către
iertarea Domnului vostru şi către Grădina cea largă cât
cerurile şi pământul, pregătită celor care se tem de
Dumnezeu,
(134) celor care dau milostenie, fie că
sunt în îndestulare, fie că sunt în lipsuri, celor care-şi stăpânesc
mânia, celor care le iartă oamenilor, căci Dumnezeu îi iubeşte
pe făptuitorii de bine,
(135) celor care după ce au
săvârşit o faptă ruşinoasă, nedreptăţindu-se
pe ei înşişi, îşi amintesc de Dumnezeu şi îi cer iertare
pentru păcatele lor— cine altul iartă păcatele în afară de
Dumnezeu?, celor care nu stăruie în ceea ce au săvârşit atunci
când ştiu.
(136) Aceştia sunt cei care îşi
vor căpăta răsplata: iertarea de la Domnul lor şi
Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Cât de bună
este răsplata făptuitorilor de bine!
(137) Şi înaintea voastră au fost
legi. Străbateţi pământul şi vedeţi care a fost
sfârşitul celor care-au hulit.
(138) Aceasta este oamenilor lămurire,
iar celor temători călăuzire şi predică.
(139) Nu vă pierdeţi firea şi
nu vă mâhniţi, de vreme ce veţi fi înălţaţi,
dacă sunteţi credincioşi.
(140) Dacă veţi căpăta o
rană, atunci o rană asemenea ei vor fi căpătat şi
alţii. Noi facem, pentru oameni, ca zilele să vină una după
alta ca Dumnezeu să-i cunoască pe cei care cred şi să-şi
ia dintre voi martori. Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei nedrepţi,
(141) de aceea Dumnezeu îi pune la încercare
pe credincioşi şi îi zdrobeşte pe tăgăduitori.
(142) Socotiţi oare că veţi
intra în Rai înainte ca Dumnezeu să-i cunoască pe cei luptători,
înainte ca să-i cunoască pe cei răbdători?
(143) Voi doriţi moartea înainte de a o
întâlni, însă aţi mai văzut-o pe când vă uitaţi.
(144) Muhammad nu este decât un trimis
şi trimişi au mai fost şi înaintea lui. Vă veţi
întoarce pe urmele voastre dacă va muri ori dacă va fi omorât? Cel
care se va întoarce pe urmele sale nu-l păgubeşte cu nimic pe
Dumnezeu, însă Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care Îi
dau mulţumire.
(145) Nimeni nu poate muri decât cu
îngăduinţa lui Dumnezeu şi când ceea ce îi este scris ajunge la soroc.
Cui vrea răsplată în Viaţa de Acum, îi vom face parte. Cui vrea
răsplată în Viaţa de Apoi, îi vom face parte. Curând îi vom
răsplăti pe cei care dau mulţumire.
(146) Câţi profeţi nu s-au luptat,
având numeroşi ucenici, şi niciodată nu s-au lăsat înfrânţi
de greutăţile pe care le întâlneau pe Calea lui Dumnezeu? Ei nici nu
au ostenit şi nici nu au dat înapoi. Dumnezeu îi iubeşte pe cei
răbdători.
(147) Spusa lor era doar: “Domnul nostru!
Iartă-ne nouă păcatele noastre şi necumpătarea
faptelor noastre. Întăreşte-ne nouă picioarele.
Mântuieşte-ne de neamul celor tăgăduitori.”
(148) Dumnezeu le-a dat o răsplată
în Viaţa de Acum şi cea mai bună răsplată în
Viaţa de Apoi. Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.
(149) O, voi cei ce credeţi! Dacă
daţi ascultare tăgăduitorilor, ei vă vor întoarce pe urmele
voastre, iar dacă vă veţi întoarce, veţi fi pierduţi.
(150) Ba nu! Dumnezeu este Stăpânul
vostru, prea-bunul Mântuitor!
(151) Noi vom arunca groaza în inimile
tăgăduitorilor, căci ei i-au alăturat lui Dumnezeu ceva
asupra căruia nici o împuternicire n-a fost pogorâtă. Limanul lor va
fi Focul. Ce rău liman au cei nedrepţi!
(152) Dumnezeu şi-a ţinut
făgăduinţa faţă de voi, când, cu îngăduinţa
Sa, i-aţi nimicit pe vrăjmaşi până ce v-aţi împotmolit
şi aţi început să vă certaţi asupra Poruncii. Voi nu
i-aţi mai dat ascultare lui Dumnezeu după ce v-a arătat ceea ce
doreaţi. Unii dintre voi vor Viaţa de Acum, unii dintre voi vor
Viaţa de Apoi. Dumnezeu, ca să vă pună la încercare, i-a
pus pe fugă pe vrăjmaşii voştri înaintea voastră
şi El v-a iertat vouă, căci Dumnezeu este Stăpânul Harului
de peste credincioşi.
(153) Când urcaţi şi nu vă
întorceaţi către nimeni, iar trimisul vă chema înapoi, El v-a
alungat mâhnirea cu o altă mâhnire, ca voi să nu vă mai
întristaţi nici de ceea ce v-a scăpat, nici de ceea ce veţi
deveni. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.
(154) După mâhnire, El face să
pogoare asupra voastră tihna, un somn va învălui o parte dintre voi,
pe când o altă parte va rămâne cuprinsă de nelinişte,
închipuindu-şi despre Dumnezeu neadevăruri— închipuiri născute
din neştiinţă. Ei spun: “Ce ne priveşte pe noi această
poruncă?” Spune: “Această Poruncă este de la Dumnezeu întru
totul.” Ei ascund în sufletele lor ceea ce nu îţi arată. Ei spun:
“Dacă ar fi fost după noi, ai noştri nu ar fi fost ucişi
aici.” Spune-le: “Chiar de aţi fi rămas la casele voastre, celor care
le-a fost scris să moară, ar fi murit şi în aşternuturile
lor, căci Dumnezeu pune la încercare ceea ce se află în piepturile
voastre şi vă curăţă inimile.” Dumnezeu este
Ştiutor-al-lăuntrului-piepturilor.
(155) Dintre voi, unii s-au întors în ziua
când cele două tabere s-au întâlnit, căci Diavolul i-a făcut de
ruşine ca răsplată a ceeea ce au săvârşit. Dumnezeu
i-a iertat însă, căci Dumnezeu este Iertător, Blând.
(156) O, voi cei ce credeţi! Nu
fiţi asemenea celor care tăgăduiesc, care spun despre
fraţii lor ce au străbătut pământul şi au luptat: “Ei
nu ar fi murit, nu ar fi fost ucişi, dacă ar fi rămas cu noi.”
Dumnezeu să le arunce deznădejdea în inimi! Dumnezeu este Cel ce
dăruieşte viaţa şi moartea. Dumnezeu este Văzător
a ceea ce făptuiţi.
(157) Dacă sunteţi ucişi pe
calea lui Dumnezeu ori dacă muriţi, iertarea şi milostivenia lui
Dumnezeu sunt mai bune decât ceea ce ei adună.
(158) Dacă muriţi ori dacă
sunteţi ucişi, veţi fi adunaţi înaintea lui Dumnezeu.
(159) Fii blând cu ei, din milostivenia lui
Dumnezeu. Dacă eşti crud şi aspru la inimă, ei se vor
scutura de tine. Iartă-le lor! Cere iertare pentru ei! Cere-le sfatul
pentru orice, însă când ai luat o hotărâre,
încredinţează-te lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care
se încredinţează Lui.
(160) Dacă Dumnezeu vă ajută,
nimeni nu vă mai poate birui. Dacă vă părăseşte,
cine altul în afară de El v-ar putea ajuta? Credincioşii se încredinţează
lui Dumnezeu.
(161) Nu se cade unui profet să
înşele, căci cine înşeală va veni cu înşelătoria
sa în Ziua Învierii. Fiece suflet va fi răsplătit pentru ceea
ce a agonisit. Nimeni nu v-a fi nedreptăţit.
(162) Cel care urmează mulţumirea
lui Dumnezeu este oare deopotrivă cu cel care stârneşte mânia lui
Dumnezeu şi care va avea Gheena liman? Urâtă devenire!
(163) Ei vor fi puşi pe trepte înaintea
lui Dumnezeu. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.
(164) Dumnezeu a pogorât harul Său
asupra credincioşilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care
să le citească semnele Sale, care să-i curăţe, care
să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, chiar dacă
odinioară au fost într-o rătăcire vădită.
(165) Când o nenorocire — din care şi
voi aţi pricinuit îndoit altora — vă loveşte, spuneţi: “De
unde vine aceasta?” Spune-le: “De la voi înşivă!” Dumnezeu este
Atotputernic.
(166) Ceea ce v-a lovit în ziua când cele
două tabere s-au întâlnit, a fost cu îngăduinţa lui Dumnezeu ca
să-i cunoască pe credincioşi,
(167) ca să-i cunoască pe
făţarnici. Când li s-a spus: “Înaintaţi! Luptaţi
pentru calea lui Dumnezeu!” ori: “Apăraţi-vă!”, ei au spus:
“Dacă am şti să luptăm, v-am urma negreşit.” În
Ziua aceea, s-au aflat mult mai aproape de tăgadă decât de
credinţă. Ei spun cu gurile lor ceea ce nu este în inimile lor.
Dumnezeu cunoaşte prea bine ceea ce ascund.
(168) Cei care, aşezaţi, spun de
fraţii lor: “Ei n-ar fi fost ucişi, de ne-ar fi ascultat!” Spune-le:
“Izbăviţi-vă pe voi înşivă de la moarte, dacă
spuneţi adevărul!”
(169) Să nu-i crezi morţi pe cei
care au fost ucişi pentru calea lui Dumnezeu, căci sunt vii, la
Domnul lor, cu bună înzestrare,
(170) bucurându-se de harul pe care Dumnezeu
li l-a dăruit. Ei îi vestesc cu voioşie pe cei care vor veni
după ei şi care, încă, nu li s-au alăturat că nu vor
cunoaşte acolo nici teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.
(171) Ei se bucură de binefacerea
şi harul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu lasă să se
piardă răsplata credincioşilor.
(172) O mare răsplată este
menită celor care au răspuns lui Dumnezeu şi trimisului în ciuda
rănilor lor, celor de bine făptuitori şi celor temători,
(173) căci ei sunt cei cărora,
atunci când oamenii le spun: “Oamenii şi-au unit puterile împotriva
voastră. Temeţi-vă de ei!”, credinţa le creşte şi
mai mult şi spun: “Dumnezeu ne este de ajuns!” Ce oblăduitor minunat!
(174) Ei s-au întors cu binefacerea şi
harul lui Dumnezeu. Nici un rău nu i-a atins. Ei au căutat
mulţumirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Stăpânul Harului
nesfârşit.
(175) Diavolul aşa este: el vă
îngrozeşte cu cei care îl urmează. Nu vă temeţi de ei, ci
temeţi-vă de Mine, de sunteţi credincioşi!
(176) Cei care se grăbesc către
tăgadă, să nu te mâhnească. Ei cu nimic nu-L păgubesc
pe Dumnezeu. Dumnezeu nu le va da nici o bucurie în Viaţa de Apoi, ci, de
o osândă cumplită, vor avea parte.
(177) Cei care şi-au vândut
credinţa pe tăgadă cu nimic nu-L vor păgubi pe Dumnezeu, ci
ei, de o osândă dureroasă, vor avea parte.
(178) Să nu socoate cei care
tăgăduiesc că dacă-i păsuim este spre binele lor. Noi
îi păsuim ca ei să-şi înmulţească păcatul,
şi astfel, de o osândă ruşinoasă, vor avea parte.
(179) Dumnezeu nu-i lasă pe
credincioşi aşa cum sunteţi voi acum, decât ca să-l
deosebească pe omul rău, de cel bun. Dumnezeu nu vă face
cunoscută vouă Taina, însă Dumnezeu alege pentru aceasta pe cine
voieşte dintre trimişii săi, aşadar credeţi în
Dumnezeu şi în trimişii Săi! Dacă veţi crede,
dacă vă veţi teme, veţi avea o mare răsplată.
(180) Cei care sunt zgârciţi cu ceea ce
Dumnezeu le-a dăruit din harul Său să nu socotească aceasta
un bine pentru ei, ci un rău. Curând, în Ziua Învierii, vor purta în
jurul gâtului cele cu care au fost zgârciţi. A lui Dumnezeu este
moştenirea cerurilor şi a pământului. Dumnezeu este Cunoscător
a ceea ce făptuiţi.
(181) Dumnezeu a auzit spusa celor care
spuneau: “Dumnezeu este sărac, iar noi suntem bogaţi!” Noi vom scrie
ceea ce-au spus, precum şi faptul că i-au ucis, fără
dreptate, pe profeţi. Noi le vom spune: “Gustaţi din osânda Pârjolului
(182) pentru ceea ce mâinile voastre au
făptuit.” Dumnezeu nu este nedrept cu robii Săi.
(183) Aceştia au mai spus: “Dumnezeu a
încheiat un legământ cu noi poruncindu-ne să nu credem într-un trimis
până ce nu va veni la noi cu o jertfă pe care s-o mistuie focul.”
Spune-le: “Înainte de mine, profeţii au venit cu dovezi vădite
printre care şi cea de care voi vorbiţi. Atunci de ce i-aţi
ucis, dacă spuneţi adevărul?”
(184) Dacă te învinuiesc de
minciună, să ştii că ei i-au socotit mincinoşi şi
pe profeţii veniţi înaintea ta, cu dovezi, cu Psalmi şi cu
Cartea cea luminoasă.
(185) Fiece suflet va gusta moartea
însă voi vă veţi primi negreşit răsplăţile
voastre, în Ziua Învierii. Cel care va fi ferit de Foc şi dus în Rai
va afla fericirea. Viaţa de Acum nu este decât o bucurie vremelnică
şi amăgitoare.
(186) Negreşit veţi fi puşi
la încercare cu bunurile şi făpturile voastre şi veţi auzi
multe vorbe de ocară de la cei cărora Cartea le-a fost dată
înaintea voastră şi de la cei închinători la idoli. Dacă
sunteţi răbdători, nu vă temeţi, acestea sunt din tăria
firii.
(187) Când Dumnezeu a făcut
legământ cu cei cărora Cartea le-a fost dată, le-a spus:”Să
o lămuriţi oamenilor, să nu o ascundeţi!”, însă ei au
dosit-o şi au vândut-o pe un preţ mărunt. Rău este ceea ce
au cumpărat!
(188) Cei care se bucură de ceea ce-au
făcut şi cărora le place să fie lăudaţi pentru ce
n-au făcut, nu-i socotiţi că se află la adăpost de
osândă, ci, dimpotrivă, de o osândă dureroasă, vor avea
parte.
(189) A lui Dumnezeu este
împărăţia cerurilor şi a pământului. Dumnezeu este Atotputernic.
(190) În crearea cerurilor şi a
pământului, în deosebirea nopţii şi a zilei, sunt semne pentru
cei dăruiţi cu minte,
(191) pentru cei care se gândesc la
Dumnezeu, stând jos, în picioare, ori culcaţi şi chibzuiesc asupra
creării cerurilor şi a pământului. Domnul nostru! Tu nu ai creat
toate acestea întru deşărtăciune. Mărire Ţie!
Fereşte-ne de osânda Focului.
(192) Domnul nostru! Tu-i acoperi de
ruşine pe cei pe care îi arunci în Foc. Nedrepţii nu au ajutoare!
(193) Noi am auzit pe cineva chemându-ne
către credinţă: “Credeţi în Domnul vostru!” Şi noi am
crezut! Domnul nostru! Iartă-ne nouă păcatele noastre!
Şterge nouă relele noastre! Cheamă-ne la Tine dimpreună cu
cei cuvioşi!
(194) Domnul nostru! Dă-ne nouă
ceea ce ne-ai făgăduit prin glasul trimişilor Tăi şi
nu ne mâhni în Ziua Învierii, căci Tu nu-ţi calci
niciodată făgăduiala.”
(195) Domnul lor le-a răspuns: “Eu nu
las să se piardă nici o faptă bună a niciunuia dintre voi,
bărbat ori femeie, făcută de unii către alţii. Eu voi
şterge relele celor care s-au pribegit, au fost izgoniţi din casele
lor, au suferit pe Calea Mea, au luptat şi au fost ucişi. Eu îi voi
lăsa să intre în Grădinile pe sub care curg râuri ca
răsplată de la Dumnezeu. La El este cea mai bună dintre
răsplăţi!
(196) Vânzoleala celor care
tăgăduiesc în acest ţinut să nu te tulbure!
(197) Puţină bucurie
vremelnică! Gheena le va fi apoi liman. Ce rău aşternut!
(198) Cei care se tem de Domnul lor
însă vor avea grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici.
Ei vor fi oaspeţii lui Dumnezeu, iar ceea ce este de la Dumnezeu este bine
pentru cei cuvioşi.
(199) Printre oamenii Cărţii, sunt
unii ce cred în Dumnezeu, în ceea ce ţi-a fost pogorât Ţie şi în
ceea ce le-a fost pogorât lor. Smeriţi înaintea lui Dumnezeu, ei nu au
vândut semnele lui Dumnezeu pe preţ mărunt. Aceştia vor avea
răsplată de la Domnul lor. Dumnezeu este Grabnic la socoteală.
(200) O, voi cei ce credeţi! Fiţi
răbdători. Îndemnaţi-vă întru răbdare! Fiţi
hotărâţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi
fericiţi!
An-Nisaa
Madinan
În numele lui Dumnezeu cel
(1) Voi, oameni! Temeţi-vă de
Domnul vostru care v-a creat dintr-un singur suflet, din care a creat şi
perechea, apoi din amândoi a răspândit mulţime de bărbaţi
şi femei.Temeţi-vă de Dumnezeu asupra căruia vă
întrebaţi şi cinstiţi pântecele ce v-au purtat, căci
Dumnezeu veghează asupra voastră.
(2) Daţi orfanilor ceea ce este al
lor. Să nu schimbaţi binele pe rău! Nu le mâncaţi averile
lor în locul a lor voastre, căci acesta este greu păcat.
(3) Dacă vă este teamă
că nu veţi fi drepţi cu orfanii, luaţi-vă soţii
după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei.
Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele,
luaţi-vă o singură femeie ori pe cele stăpânite de dreapta
voastră. Aşa vă va fi mai uşor vouă, dacă nu
puteţi ţine o casă mare.
(4) Daţi-le femeilor voastre dota de
bună voie, însă dacă ele sunt atât de bune pentru a vă
lăsa o parte, mâncaţi-o sănătoşi.
(5) Nu daţi neghiobilor bunurile pe
care Dumnezeu vi le-a rânduit vouă pentru trai. Daţi-le cele
trebuincioase traiului din aceste bunuri, daţi-le cu ce să se
înveşmânte şi spuneţi-le cuvinte cuviincioase!
(6) Puneţi-i la încercare pe orfani
când au ajuns la vârsta împlinirii. Dacă descoperiţi la ei o
judecată sănătoasă, înapoiaţi-le bunurile. Nu mâncaţi
aceste bunuri cu lăcomie şi risipă înainte ca ei să se
facă mari. Bogatul să se ferească a se atinge de ele.
Săracul să mănânce cu cumpătare. Când le înapoiaţi
bunurile, luaţi-vă martori, însă Dumnezeu este de ajuns ca
să ţină socoteală tuturor.
(7) Bărbaţilor li se cuvine o
parte din ceea ce părinţii şi rudele lor au lăsat,
după cum şi femeilor li se cuvine o parte din ceea ce
părinţii şi rudele lor au lăsat, fie că este mult, fie
că este puţin, partea este hotărâtă.
(8) Daţi, de asemenea, o parte rudelor,
orfanilor şi sărmanilor care sunt de faţă la
împărţire şi spuneţi-le cuvinte cuviincioase.
(9) Să le fie frică celor
care-ar putea lăsa, în urma lor, copii fără de ocrotire. Să
le fie frică pentru ei! Să se teamă de Dumnezeu şi să
rostească un cuvânt drept!
(10) Cei care pe nedrept mănâncă
averea orfanilor, ei foc înghit în burţile lor: curând vor cădea în
Groapa cu jar.
(11) Cât despre copiii voştri,
Dumnezeu vă porunceşte să-i daţi băiatului cât la
două fete. Dacă fetele sunt mai multe de două, două treimi
din moştenire sunt ale lor, iar dacă nu este decât una, jumătate
este a ei. Dacă a avut un copil, o şesime din moştenire este a
fiecăruia dintre părinţii lui. Dacă nu are copii,
părinţii lui îl vor moşteni: o treime este a mamei lui.
Dacă are fraţi, o şesime este a mamei lui, după ce-i vor fi
fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile. Voi nu
ştiţi care dintre părinţi ori fii vă vor fi mai
aproape întru ajutor. Aceasta este obligaţia hotărâtă de
Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutorul, Înţeleptul.
(12) Dacă soţiile voastre nu au
avut copii, jumătate din aceea ce v-au lăsat este a voastră.
Dacă au un copil, un sfert din ceea ce v-au lăsat este al vostru,
după ce le vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite
datoriile. Dacă voi nu aveţi copii, un sfert din ceea ce aţi
lăsat va fi al soţiilor voastre. Dacă aveţi un copil, o
optime din ceea ce aţi lăsat este a lor, după ce vă vor fi
fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile. Dacă un bărbat
ori o femeie nu are nici părinţi şi nici copii, şi
lasă o moştenire, atunci dacă are un frate ori o soră, o
şesime va fi a fiecăruia dintre ei. Dacă are mai mulţi,
îşi vor împărţi între ei a treia parte din moştenire,
după ce îi vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite
datoriile fără ca cineva să fi fost păgubit. Aceasta este
porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutorul, Blândul.
(13) Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu:
cel care dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său va fi
lăsat să intre în Grădinile pe sub care curg râuri, unde va
veşnici. Aceasta este izbânda cea mare!
(14) Cel care nu dă ascultare lui
Dumnezeu şi trimisului Său şi care calcă hotarele
(15) Chemaţi patru martori dintre voi
împotriva acelora dintre femeile voastre care au săvârşit o
faptă neruşinată. Dacă ei depun mărturie, atunci
închideţi-le în case până la moarte, dacă nu le va da Dumnezeu
nici o putinţă de scăpare.
(16) Dacă cei doi care au
săvârşit aceasta sunt dintre voi, puneţi-i la cazne! Dacă
se căiesc şi se îndreaptă, lăsaţi-i, căci
Dumnezeu este De-căinţă-primitorul, Milostivul.
(17) De nimeni altcineva decât de Dumnezeu
ţine să primească, doară, căinţa celor care au
săvârşit răul din neştiinţă şi care se
căiesc pe dată. Şi de aceea, Dumnezeu le primeşte
căinţa. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.
(18) Căinţa nu le este
primită însă celor care săvârşesc rele şi care, doar
atunci când moartea vine la unul dintre ei, acesta va spune: “Eu mă
căiesc acum!” Şi nici celor care mor tăgăduitori! Acestora
le-am pregătit dureroasă osândă.
(19) O, voi cei ce credeţi! Nu vă
este îngăduit să primiţi femei ca moştenire, împotriva
voinţei lor. Nici să le siliţi să vă înapoieze o parte
din ceea ce le-aţi dat, doar dacă nu au preacurvit.
Purtaţi-vă cu ele cuviincios! Dacă le urâţi..., însă
cum puteţi urî ceva în care Dumnezeu a pus atâta bine?
(20) Dacă vreţi să
schimbaţi o soţie pe alta, şi i-aţi dat deja un talant
uneia dintre ele, nu-l mai luaţi înapoi. A-l lua înapoi este o josnicie
şi-un păcat vădit.
(21) Şi cum l-aţi lua, atunci
când v-aţi legat unul de celălalt şi femeile voastre au primit
de la voi un legământ greu?
(22) Nu vă căsătoriţi
cu femeile pe care taţii voştri le-au avut de soţii, în
afară de ceea ce a fost înainte, căci cu adevărat aceasta este o
faptă neruşinată şi silnică, un drum rău ales.
(23) Vă sunt oprite vouă: mamele
voastre, fiicele voastre, surorile voastre, mătuşile din partea
tatălui, mătuşile din partea mamei, fiicele fraţilor
voştri, fiicele surorilor voastre, mamele voastre care v-au alăptat,
surorile voastre de lapte, mamele femeilor voastre, fiicele voastre vitrege
aflate sub oblăduirea voastră, cele născute din femeile voastre
cu care aţi fost căsătoriţi cândva — dacă nu aţi
apucat însă să intraţi la ele nici o vină nu va fi asupra
voastră — soţiile fiilor voştri, zămisliţi din coapsa
voastră. Vă este oprit să vă căsătoriţi cu
două surori, în afară de ceea ce a fost înainte. Dumnezeu este
Iertător, Milostiv.